În perioada iulie – septembrie 2023, Agenția Națională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 5.191 proceduri de achiziție publică.
Dintre aceste proceduri, aproximativ 25% se referă la contracte finanțate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conțin 18.085 de contracte subsecvente (loturi).
Mai mult decât atât, în aceeași perioadă au fost emise patru avertismente de integritate în valoare totală de 19.646.393 lei (aprox. 4 milioane euro).
În analiza PREVENT au fost luate în considerare date și informații cu privire la 1.510 autorități contractante, 8.563 de operatori economici și 199.134 persoane, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai ofertanților.
Rezultate în perioada 20 iunie 2017 – 30 septembrie 2023
Prin intermediul sistemului PREVENT, Agenția Națională de Integritate a emis, în perioada 20 iunie 2017 – 30 septembrie 2023, 187 avertismente de integritate pentru potențiale conflicte de interese în proceduri de achiziție publică în valoare totală de peste 2,2 miliarde lei (peste 445 milioane euro).
Potențialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziție publică derulate de autorități contractante reprezentând ministere, instituții publice de la nivel central și local, unități administrativ-teritoriale, regii autonome, precum și companii/societăți comerciale la care statul este acționar majoritar.
Dintre acestea, în aproximativ 98% din cazuri, conducătorii autorităților contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese iar pentru 2 cazuri se așteaptă răspunsul autorităților. În două cazuri, ANI a declanșat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate. Potrivit art. 9 din Legea nr. 184/2016: „Neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanșează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele față de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare.„
În perioada de referință, sistemul PREVENT a analizat, cu scopul de a detecta potențiale conflicte de interese, 108.301 proceduri de achiziție publică. Dintre acestea, aproximativ 17% se referă la contracte finanțate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conțin un număr total de 470.942 contracte subsecvente (loturi).
De asemenea, în 70 de situații, ANI a notificat Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziție publică, rezultate în urma activității de analiză a PREVENT.
[…] În perioada iulie – septembrie 2023, Agenția Națională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 5.191 proceduri de achiziție publică. Dintre aceste proceduri, aproximativ 25% se referă la contracte finanțate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conțin 18.085 de contracte […] Citeste mai mult […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]