Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Ilfov a desfășurat o acțiune de control la un centru de îngrijire a vârstnicilor din comuna Siliștea Snagov, satul Gruiu, județul Ilfov, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legii, în domeniu.
În urma neregulilor importante constatate, comisarii CJPC Ilfov au aplicat următoarele sancțiuni:
- amenzi contravenționale în valoare de 000 lei
- oprirea temporară a prestării de servicii
- propunere pentru închiderea definitivă a unității.
“Cu toții suntem copii, părinți sau avem în grijă persoane în vârstă, dar ceea ce au constatat comisarii noștri depășește orice urmă de latura umană.
În astfel de situații, este obligatoriu ca locațiile să fie autorizate, iar personalul să asigure și să respecte demnitatea acestor persoane” – Sebastian Hotca, președinte interimar al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Deficiențele întâlnite au fost:
– lipsa autorizațiilor specifice domeniului de activitate
– existența, în curtea unității, a unui bloc alimentar improvizat/neautorizat
– existența, printre persoanele cazate spre îngriire și a unor persoane cu vârste sub 65 de ani
– folosirea unor medicamente cu termenul de valabilitate expirat
– folosirea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită; fără elemente de identificare
– existența, în blocul alimentar neautorizat, a unor insecte vii și în stare inertă
– utilizarea unor saltele pătate și deterioratea unor paturi fără lenjerie
– lipsa plaselor anti-insecte;
– condiții igienico-sanitare precare: paviment neigienizat, pereți murdari, băi cu gresie și faianță spartă/elemente lipsă, scară cu trepte din sticlă fisurate/sparte
– lipsa informării către aparținători (meniu, prețuri)
– existența, în curtea unității, a unor mașini abandonate, mormane de fier vechi, deșeuri, materiale de construcții, în imediata apropiere a beneficiarilor.
CJPC Ilfov a sesizat, ca urmare a neregulilor constatate, organele de urmărire penală, cu privire la acest caz.
Acțiunea de control a fost deralată în colaborare cu reprezentații ANSVSA și DSP.