Acasă Economie Antifrauda verifică firmele de ITP

Antifrauda verifică firmele de ITP

DISTRIBUIȚI

După ce au identificat neconcordanțe semnificative între prestațiile efectuate și veniturile impozabile declarate, Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) verifică la nivel național operatorii economici care efectuează inspecții tehnice periodice (ITP) pentru autovehicule. Pentru început au fost selectate 600 defirme din întreaga țară,  pentru că inspectorii DGAF au identificat un număr foarte mare de prestații ITP nedeclarate fiscal în anii anteriori, existând chiar și diferențe de peste 19.000 de prestații ITP nefiscalizate la un singur contribuabil. Au fost finalizate 383 controale antifraudă în cadrul cărora au fost constatate creanțe fiscale suplimentare de peste 45 milioane lei. După o primă evaluare a rezultatelor, au fost constatate și efecte indirecte în planul conformării. În acest sens, în prima jumătate a anului 2024, comparativ cu perioada similară a anului 2023, au fost emise peste 100.000 bonuri fiscale în plus, adică o creștere cu 18% a numărului de bonuri fiscale, iar valoarea absolută a sumelor fiscalizate prin intermediul aparatelor de marcat electronice fiscale (AMEF) a crescut cu circa 9 milioane lei, reprezentând o creștere procentuală de 6%. Un alt efect al creșterii conformării la emiterea de bonuri fiscale este că, în perioada analizată, ecartul dintre numărul de prestații declarate la RAR și numărul de bonuri fiscale declarat la ANAF prin intermediul AMEF s-a redus cu 56%, ceea ce indică o reducere substanțială a serviciilor nedeclarate. Controalele inspectorilor antifraudă vor continua și vor viza toți contribuabilii al căror comportament fiscal este inadecvat, din punct de vedere al analizei de risc.

ANAF recomandă firmelor care efectuează ITP să respecte legislația fiscală, să înregistreze sistematic toate veniturile realizate prin emiterea de bonuri fiscale ori de facturi, prin sistemul RO e-Factura, să respecte disciplina financiară și să angajeze legal forța de muncă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here