Guvernul a aprobat extinderea aplicării prevederilor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul sectorului de negociere colectivă 40 – Activități bancare, negociat și semnat anul acesta de Federația Sindicatelor din Industria Financiară, Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci și Consiliul Patronatelor Bancare din România pentru 5 bănci.
Extinderea vizează creșterea numărului de lucrători acoperiți de un contract colectiv de muncă și, implicit, îmbunătățirea condițiilor de muncă ale acestora, și se va aplica până la data de 12 mai 2026.
După extindere, de prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de sector de negociere colectivă – Activități bancare vor beneficia peste 48.000 de salariați, față de aproximativ 23.000 în prezent, angajați în cele 5 unități din sectorul bancar.
Hotărârea mai prevede ca toate unitățile bancare ale căror contracte colective de muncă se află în derulare să aibă în vedere ca, la momentul expirării acestora, să se alinieze la măsurile prevăzute în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul sectorului de negociere colectivă 40 – Activități bancare în cadrul negocierilor pentru semnarea noului contract.