Acasă Interne Aproape 5.000 de pompieri sunt la datorie, zilnic, în minivacanța prilejuită de...

Aproape 5.000 de pompieri sunt la datorie, zilnic, în minivacanța prilejuită de Ziua Națională și sărbătoarea Sfântului Andrei

DISTRIBUIȚI

În perioada următoare, 24 de ore din 24, salvatorii sunt pregătiți să acționeze atât pentru acordarea asistenței medicale de urgență, cât și pentru gestionarea tuturor solicitărilor primite din partea cetățenilor.

În acest sens, în fiecare zi, pompierii pot interveni cu peste 3.400 de mijloace tehnice, dintre care aproape 800 echipaje de stingere, 125 mașini de descarcerare, 328 ambulanțe SMURD, 33 unităţi de terapie intensivă mobilă, 8 ambulanţe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic, precum şi 39 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple.

În afara măsurilor dispuse la nivel operativ, o atenție sporită este acordată prevenirii evenimentelor care pot umbri aceste sărbători. În acest sens, IGSU a dispus unităților subordonate  planificarea, organizarea și desfășurarea de controale de prevenire a situațiilor de urgență, precum și continuarea verificării modului de respectare a măsurilor pentru diminuarea impactului tipului de risc, în scopul prevenirii/limitării răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2 la spațiile comerciale de tip: mall-uri, hipermarketuri, supermarketuri și piețe, târguri și complexe comerciale.

De asemenea, ulterior acestei minivacanțe, pe întreaga perioadă a sezonului rece 2 decembrie 2020 – 28 februarie 2021, acțiunile de control și verificare vor continua la unitățile de turism și de agrement, spații comerciale, lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești, construcții și amenajări pentru distracție și agrement, târguri tematice specifice sezonului rece și alte amenajări similare în cazul în care acestea se organizează, ori, după caz, în zonele unde se vor organiza evenimente legate de datini și obiceiuri specifice sezonului rece.

Pe durata acțiunilor de prevenire prioritară este verificarea respectării măsurilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii SARS-COV 2, iar în acele zone în care incidența cazurilor depășește pragul prevăzut de lege, se vor avea în vedere măsurile/restricțiile instituite prin hotărâri ale Comitetelor județene pentru Situații de Urgență și Comitetului municipiului București pentru Situații de Urgență.

Recomandări IGSU

Reamintim cetățenilor că, în perioada sezonului rece, odată cu scăderea temperaturilor, cele mai multe incendii la locuințe au drept cauză coșurile de fum necurățate, instalațiile electrice improvizate sau cu defecțiuni, precum și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate.

Pentru a preveni producerea unor incendii, verificați mijloacele de încălzire, precum sobe, calorifere sau alte surse de căldură.

În situația în care părăsiți locuința, decuplați aparatele electrice, iar dacă vă cazaţi în structuri de primire turistice, familiarizaţi-vă cu traseele căilor de evacuare din incinta acestora.

De asemenea, recomandăm părinţilor supravegherea permanentă a micuţilor lor, pentru a fi eliminată posibilitatea ca aceştia să se joace cu focul sau în apropierea mijloacelor de încălzire. – sursa: IGSU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here