Acasă Economie Arborii remarcabili ai României vor fi protejați printr-un catalog național public

Arborii remarcabili ai României vor fi protejați printr-un catalog național public

Ministerul Mediului a publicat proiectul de ordin pentru normele privind protecția arborilor remarcabili (arborilor seculari) din orașe și sate, precum și a metodologiei și cuantumului despăgubirilor pentru arborii remarcabili înregistrați în Catalog.

„Protejarea arborilor remarcabili înseamnă protejarea memoriei vii a României. Vorbim despre arbori seculari care au devenit simboluri ale comunităților locale, repere culturale și refugii pentru biodiversitate. Construim astfel un mecanism clar și transparent prin care acești arbori vor putea fi identificați, monitorizați și protejați în mod real, împreună cu autoritățile locale, specialiștii și cetățenii”, a declarat ministrul interimar al Mediului.

Arborii remarcabili sunt arbori cu valoare excepțională prin dimensiune, vârstă, raritate, importanță istorică, culturală, peisagistică sau ecologică. Mulți dintre aceștia reprezintă repere identitare pentru comunitățile locale, adăpostesc biodiversitate valoroasă și contribuie la conservarea patrimoniului natural și cultural al României.

Actul normativ stabilește că orice persoană fizică sau juridică va putea solicita inventarierea unui arbore remarcabil prin transmiterea coordonatelor geografice și a unor fotografii relevante către ocolul silvic sau unitatea administrativ-teritorială competentă.

Datele privind arborii remarcabili vor fi incluse într-un Catalog național digital, administrat de Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate, disponibil public online. Acesta va conține informații precum specia, dimensiunile, vârsta estimată, localizarea, caracteristicile morfologice și cultural-istorice, starea fitosanitară și eventualele intervenții aprobate asupra arborelui.

Documentul introduce și reguli stricte privind tăierea arborilor remarcabili. Aceasta va fi permisă doar în situații excepționale, precum uscarea completă a arborelui, doborârea sa din cauze naturale sau existența unui risc real pentru siguranța oamenilor și a bunurilor, în baza unei evaluări tehnice și a unui aviz emis de Garda Forestieră competentă teritorial.

De asemenea, proprietarii privați ai terenurilor pe care se află arbori remarcabili înscriși în Catalog vor putea beneficia de despăgubiri acordate de stat pentru imposibilitatea valorificării materialului lemnos, cu condiția menținerii și protejării arborilor respectivi.