Acasă Info Local Arderile ilegale de la Sintești, din nou în atenția Gărzii de Mediu

Arderile ilegale de la Sintești, din nou în atenția Gărzii de Mediu

DISTRIBUIȚI
sursa foto: GNM
Arderile ilegale din localitatea Sintești – Ilfov au ajuns din nou în atenția comisarilor Gărzii Naționale de Mediu, cunoscut fiind faptul că incinerările au loc cu predilecție în week-end. Echipa de permanență a Comisariatului Județean Ilfov a mers sâmbătă, 19 martie 2022, pe teren, pentru că în spatele străzii Rromi, zonă cunoscută pentru astfel de practici, în jurul prânzului, au fost, din nou, incinerate deșeuri din gospodării, anvelope, cabluri, scaune auto, etc. Incendiul a fost lichidat de pompierii ISU BIF, împreună cu serviciul de pompieri din cadrul UAT Vidra.
Potrivit unei postări a GNM pe Facebook, ”din păcate, cei care provoacă aceste incendieri sunt greu de prins în flagrant, pentru că dispar de la fața locului imediat după ce dau foc, lăsând deșeurile să ardă, nesupravegheate, pe câmp”.
Din imaginile postate de GNM, se poate observa că supravegherea zonei se face inclusiv cu drona, dat fiind faptul că instantaneele sunt realizate de la înălțime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here