Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a făcut parte din delegația care l-a însoțit pe președintele Nicușor Dan în vizita oficială în Franța, apreciază că întâlnirea pe care a avut-o cu reprezentanții marilor investitori și grupuri de business franceze din tehnologie, telecomunicații, energie și apărare, a fost ”consistentǎ”.
”Discuțiile au fost aplicate și concentrate pe subiecte concrete. Am subliniat investorilor francezi câteva elemente importante: accelerarea digitalizǎrii ANAF și direcția de modernizare a administrației fiscale din România, direcția de stabilitate bugetară şi principalii piloni de dezvoltare pe termen mediu și parteneriatele public-private (PPP), ca instrument real de accelerare a investițiilor.
Am subliniat şi în acest context că România este interesată să dezvolte parteneriate public-private în domenii cheie, în special pentru construcția de spitale noi și proiecte majore de infrastructură. Sunt zone unde nevoia de PPP este accentuatǎ, iar capitalul privat poate completa eficient investiția publică.
Franța are experiență solidă în PPP-uri, inclusiv în sănătate și infrastructură complexă, iar acest know-how este extrem de valoros pentru România. Vedem acest tip de parteneriate nu doar ca soluții de finanțare, ci drept oportunități de creștere, transfer de expertiză și livrare mai rapidă de servicii publice de calitate”, a spus Nazare.












