Fostul consilier prezidențial, Sebastian Lăzăroiu, explică, în evz.ro, care este asul din mâneca președintelui Klaus Iohannis, pentru a câștiga din nou alegerile în 2019.
”Criza musulmanilor care au luat calea băjeniei, sătui de membre sfârtecate de obuze și funeralii în pripă ale rudelor din teatrele de război, arată modificări profunde ale conștiinței colective în secolul XXI. Oricât de multe despart lumea creștină de lumea musulmană, e greu de conceput azi să lași oameni să moară înecați în bărcuțe ticsite sau să pui în fața maselor neînarmate în mișcare baraje de sârmă ghimpată și blindate. E adevărat că asta va ține România încă la porțile clubului popoarelor occidentale care circulă fără opreliști, dar poate că e mai bine așa, de vreme ce noi înșine nu suntem încă pregătiți să luăm contact cu alte forme de civilizație. Pentru că imigranții ocolesc plaiurile mioritice în călătoria lor spre o destinație mai sigură, sperăm măcar ca investitorii să nu ignore relaxarea fiscală pusă la cale în București de liderii partidelor. Pentru prima oară, după 1989, statul român pare a fi găsit antidotul pentru virusul letal al populismului din anii electorali. Experimentul „Ponta” a luat sfârșit în mod oficial și el nu se referă la un singur personaj, ci la un mecanism instituțional care s-a dovedit păgubos pentru societate.
Cade puțin tencuiala de pe Schengen
Bătrâna Europă și-a construit o cetate inexpugnabilă, căreia i-a zis Schengen, numai că toate camerele sofisticate cu termoviziune de pe fâșiile de frontieră au paralizat în fața mamelor plângând cu copii în brațe, tinerilor cu încălțări sfășiate de-a lungul marșului disperării, bătrânilor în cârje scăpați de furia valurilor Mediteranei. Zidurile se dovedesc inutile într-o lume în care emoția se răspândește fulgerător prin media online și rețelele de socializare. Dar emoțiile nu înseamnă doar compasiune creștină, atunci când vorbim de musulmani, ci și temeri, multe justificate, referitoare la inocularea terorismului prin hemoragia din țările arabe. Justifică asemenea nesiguranțe ale cetățenilor europeni o atitudine pasivă sau chiar ostilă din partea statelor față de valul de migrație? Uniunea Europeană va trebui să găsească un răspuns grabnic și la această întrebare. Atmosfera din România, țară ocolită de cei ce-și caută un adăpost sigur, pare mai curând nefavorabilă primirii de refugiați, iar politicienii, ca de obicei, se ascund de teme care polarizează excesiv, chiar dacă ele sunt importante pentru dezbaterea publică.
Asul din mâneca lui Iohannis pentru 2019
Iohannis are o strategie clară pentru câștigarea unui nou mandat – readucerea ”consensului de la Snagov” pe fondul centenarului Marii Uniri, sărbătorit cu doar un an înainte de încheierea primul mandat. Președintele încearcă să orchestreze din culise aparența bunei înțelegeri între partide, dar are două probleme: în culise pierzi și nu câștigi popularitate, zâmbetele forțate de împrejurări se vor transforma în grimase de ură, de îndată ce împrejurările se risipesc. Un alt risc al strategiei de a face partidele să danseze romantic în jurul conducătorului invizibil este că multe din aceste cadriluri vor fi în disprețul românilor și în favoarea elitei politice, așa cum a fost cazul cu mărirea salariilor demnitarilor sau ignorarea referendumului din 2009. Așadar, printre beneficii, cum ar fi prevenirea spiralei populismului, vor fi și costuri, decontate mai degrabă de Iohannis decât de partenerii săi politici consensuali.
Cum previne statul român derapajele clasei politice
Votul uninominal, promițător pentru restabilirea conexiunii între politicieni și alegători, a avut costuri mai mari decât ne-am așteptat. Când fiecare parlamentar avea bucățica lui de redută pe care să și-o apere (colegiul uninominal), majoritățile nu puteau fi ținute decât cu risipă de bani pentru biserici și podețe sau promisiuni deșarte de imunitate în fața justiției. Deși votul uninominal a îmbunătățit răspunsul politicianului la exigențele cetățeanului, el a avut și partea întunecată – populismul, boală devastatoare între 2007 și 2011. Odată cu întoarcerea la candidaturile care stau ”în pixul” câtorva lideri de la centru, parlamentarul își pierde din libertatea de șantaj și se întoarce rob pe moșia șefului de partid. Dacă șeful de partid e responsabil sau este constrâns să devină responsabil, atunci pericolul acțiunilor împotriva intereselor colective scade vertiginos. Dacă ai niște lideri precum Dragnea, Oprea, Gorghiu și Blaga, forțați să fie responsabili, nu mai ai riscuri precum: deficitul excesiv, „Marțea neagră”, puci parlamentar împotriva ordinii constituționale. În plus, și reformele pline de consecințe dureroase pentru cetățean pot fi începute și duse până la capăt. Cred că așa trebuie citită semnificația reuniunii liderilor de partid pe tema noului Cod Fiscal și efectele remarcabile pentru anul electoral, adică: angajamentul de menținere într-un deficit rezonabil și reorientarea politicilor bugetare spre investiții și reducerea cheltuielilor. Cum s-a întâmplat minunea, asta doar statul român știe”, scrie Sebastian Lăzăroiu.
