Acasă Educatie ÎN ATENȚIA ABSOLVENȚILOR DE LICEU DIN ILFOV – PROMOTIA 2017

ÎN ATENȚIA ABSOLVENȚILOR DE LICEU DIN ILFOV – PROMOTIA 2017

DISTRIBUIȚI

La 26 mai 2017 s-a încheiat anul școlar pentru învățământul liceal. Începând cu 27 mai 2017 până pe data de 25 iulie 2017, absolvenţii din judeţul Ilfov sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov pentru a beneficia de asistenţă personalizată în vederea identificării şi ocupării unui loc de muncă.

Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităţilor acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificarile si completarile ulterioare.

Absolvenţii care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistrate la structurile A.N.O.F.M. din raza de domiciliu, nu urmează o formă de învăţământ, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj. Acest drept se acordă absolvenţilor, la cerere, pe o perioada de șase luni, calculată de la data expirarii celor 60 de zile de la absolvire şi constă într-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă al cărei cuantum este de 250 lei.

Termenul de 60 de zile de la data absolvirii este termen de decădere din drepturi. În cazul în care absolvenţii nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, ei au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj.

A.J.O.F.M. Ilfov atenţionează absolvenţii de liceu promoţia 2017 că data absolvirii cursurilor în anul şcolar 2016 – 2017 este 26 mai 2017 pentru elevii care au promovat la toate disciplinele, indiferent dacă promovează sau nu examenul de Bacalaureat.

Elevii care nu au situația școlară încheiată se pot înregistra în evidențele A.N.O.F.M. în termen de 60 zile de la data promovării examenului de corigență (data înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ).

Absolvenții învățământului liceal se pot înscrie în evidența agențiilor teritoriale cu următoarele acte: carte de identitate (copie și original), certificatul/adeverința de absolvire (copie și original), adeverința medicală cu mențiunea ”apt de muncă/clinic sănătos”.

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ înregistraţi la A.J.O.F.M. Ilfov beneficiază de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, precum şi de facilităţi financiare. De asemenea, în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii, absolvenţii pot participa la programe gratuite de formare profesională.

 

Subvenționarea locurilor de muncă

 

Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenții promoției 2017 ai unor instituții de învățământ primesc 900 lei lunar, timp de 12 luni, pentru fiecare absolvent, începând cu data încheierii convenției de subvenționare.

Angajatorii care încadrează în muncă pe durata nedeterminată absolvenți din rândul persoanelor cu handicap primesc 900 lei lunar, pentru fiecare absolvent, pe o perioada de 18 luni.

În perioada celor 18 luni, cât timp angajatorii sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu, absolvenții pot urma o formă de pregatire profesională, organizată de către angajator, în condițiile legii.

Cheltuielile necesare pentru pregatirea profesională vor fi suportate, la cererea angajatorilor, din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Angajatorii care, după îndeplinirea celor 18 luni mențin raporturile de muncă sau de serviciu cu absolvenții încadrați în condițiile de mai sus, primesc, pentru fiecare an de continuare a raporturilor de muncă sau de serviciu, un ajutor financiar egal cu suma aferenta contribuțiilor sociale datorate de angajatori pentru aceste persoane și virate, conform legii. Ajutorul financiar poate fi acordat la cerere, pe o perioadă de cel mult doi ani.

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, înregistraţi la A.J.O.F.M. Ilfov, în situaţia în care se angajează cu program normal de lucru, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o primă de încadrare în cuantum de 500 lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here