Acasă Economie ATENȚIE CU CINE ÎNCHEIAȚI POLIȚE DE ASIGURARE!

ATENȚIE CU CINE ÎNCHEIAȚI POLIȚE DE ASIGURARE!

DISTRIBUIȚI

politaPolițiștii de investigare a fraudelor, din cadrul I.P.J. Ilfov, efectuează cercetări într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, față de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Bucșani (Giurgiu), în calitate de broker de asigurări. Din cercetări a rezultat faptul că acesta, în perioada 2013 – 2014, ar fi încheiat cu reprezentanții unei societăți comerciale din orașul Voluntari, județul Ilfov, şapte poliţe de asigurare de bunuri, emise în numele unor cunoscute companii de asigurări generale de pe piața românească, fără ca aceste polițe să figureze înregistrate în bazele de date ale asiguratorilor în cauză, existând indicii că ar fi falsificate.

La 30 septembrie a.c., ofiţerii de investigare a fraudelor, din cadrul I.P.J. Ilfov, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au procedat la prinderea în flagrant-delict a persoanei în cauză, în timp ce încheia polițe de asigurare, în fals, cu aceeași societate comercială din orașul Voluntari, pentru asigurarea în caz de incendiu și alte calamități a mărfurilor deținute în depozitul din localitate. Prejudiciul, estimat până în prezent, este de 90.000 de lei. De asemenea, la aceeaşi dată, polițiștii au dispus reţinerea bărbatului, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecatoria Buftea, care a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here