Acasă Economie ATENȚIE LA NEATENȚIE!

ATENȚIE LA NEATENȚIE!

DISTRIBUIȚI
Stacks of coins with the word BUDGET isolated on white background

Cursdeguvernare.ro face o analiză la rece a bugetului pe 2017. Cheltuielile au fost prevăzute în bugetul de stat 2017 cu o creştere de aproape trei ori mai mare faţă de avansul economic avut în vedere la întocmirea bugetului (14,9% cert prin lege, faţă de o prognoză de 5,2% discutabilă), ceea ce nu poate fi de bun augur pentru şansele de transpunere în practică a prevederilor bugetului de stat.

Stacks of coins with the word BUDGET isolated on white background

Rămâne destul de neclar cum se va putea asigura plata salariilor din bugetul de stat până la finalul anului 2017 din moment ce sumele alocate sunt cu doar 0,8% mai mari faţă de anul precedent iar salariile au fost deja majorate pe parcursului lui 2016 şi la începutul lui 2017 pentru largi categorii de personal, nemaivorbind de creşterea cu 16% a salariului minim pe economie.

De reţinut că pentru plata dobânzilor la datoria publică s-au prevăzut sume cu doar 0,7% mai mari faţă de anul anterior, în condiţiile în care evoluţia cotaţiilor pe pieţele de capital se anunţă a fi în creştere iar imaginea mai puţin bună a ţării se va traduce într-o creştere a marjei randamentelor la titlurile de stat ( dificultăţile la contractarea de noi credite la dobânzi relativ scăzute pentru a rostogoli datoria deja contractată sunt, deja, evidente).

Surprinde scăderea cu aproape 7 procente a banilor prevăzuţi drept transferuri către alte unităţi ale adimistraţiei publice, în traducere bani daţi în principal pentru susţinerea bugetelor de asigurări sociale ( pensii) şi sănătate, incapabile să se acopere din încasările dedicate lor pe baza contribuţiilor legale.

Mai în detaliu prezentate în cadrul bugetului, reducerea de fonduri către bugetul asigurărilor sociale de stat se ridică la -9,7% ( 14,08 miliarde lei faţă de 15,60 miliarde lei anul trecut) iar reducerea de fonduri către sănătate atinge -43,3% ( de la 1,20 miliarde lei la doar 0,68 miliarde lei), plus un devastator -85% (!) la programele de sănătate.

Atenţie mare şi la prevederea referitoare la transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea aparaturii medicale şi echipamentelor de comunicaţii în urgenţă în sănătate, aflată în scădere pe traiectoria 109,5 milioane lei în 2015, 74,5 milioane lei în 2016 şi doar 7,8 milioane lei ( 90% !) în 2017.

Alocarea majorată cu 5,6% pentru protecţia socială, deşi are meritul de a fi mai apropiată de creşterea economică estimată, nu ţine pasul cu creşterea generală a cheltuielilor. Fapt surprinzător faţă de orientarea politică şi impresia lăsată la momentul prezentării programului economic.

În treacăt fie spus, deşi a pare să fi strâns drastic cureaua faţă de aceste domenii, bugetul prevede o creştere a transferurilor pentru acoperirea contribuţiilor pensionarilor, recent scutite la plată, de 123,1% faţă de anul anterior, de la 0,80 miliarde lei la 1,78 miliarde lei.

Semnificativ, transferurile pentru finanţarea proiectului de investiţii la metrou, după ce s-au înjumătăţit în 2016 au devenit acum sublime, adică lipsesc cu desăvârşire iar programul naţional de dezvoltare locală, care primise un oarecare impuls anul trecut va ”beneficia” de o reducere de -46,4%, de la 4,23 miliarde lei până la 2,27 miliarde lei.

De reţinut pe final, pe partea de venituri, eventualele derapaje pe inflaţie (prin încasări mai mari de impozite şi taxe) şi/sau de curs de schimb (pe filiera banilor veniţi de la UE) s-ar putea dovedi de ajutor în realizarea cifrelor de venituri planificate, pe partea de cheltuieli riscul este unul asimetric, singura posibilitate în raport cu prevederile din buget fiind depăşirea nivelurilor planificate. Or, marja de manevră este ca şi inexistentă şi suntem expuşi în condiţiile unor evenimente neprevăzute în mediul economic internaţional.

În esenţă, avem de-a face cu afectarea dezvoltării şi a perspectivei de a creşte veniturile viitoare pentru a forţa acordarea unor facilităţi populiste nesustenabile pe termen lung.- sursa: Cursdeguvernare.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

one × one =