IȘJ Ilfov și unitățile de învăţământ din județ au obligaţia de a asigura permanent, corect şi cât mai rapid informarea şi consilierea părinţilor pe tema prevederilor legii şi ale metodologiei.
Prin Ordinul de ministru nr. 3.242/23.02.2018 au fost aprobate metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018 – 2019.
În clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2018, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2018, inclusiv, pot fi înscriși dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. Evaluarea dezvoltării psihosomatice se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean/al Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE/CMBRAE) în perioada 1 – 23 martie.
Prima fază a procesului de completare și depunere a cererilor de înscriere a copiilor în învățământul primar se desfășoară între 8 și 26 martie și va fi urmată de o a doua etapă, programată între 12 și 18 aprilie. Aceasta este rezervată părinților copiilor care nu au fost înscriși în prima etapă sau care nu au participat la această etapă, cererile fiind completate din nou, în funcție de locurile disponibile. Afișarea în fiecare unitate de învățământ a circumscripțiilor școlare, a planului de școlarizare propus și a numărului de clase pregătitoare se realizează în data de 1 martie.
Cererea-tip se poate completa online sau la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului, în interiorul perioadelor din calendarul aprobat de Ministerul Educației. Validarea cererii-tip este obligatorie și are loc în unitatea de învățământ la care părintele dorește înscrierea, în prezența acestuia și a cel puțin unuia dintre membrii comisiei, zilnic, între orele 8 – 18:00 (luni-vineri).
Fiecare unitate de învăţământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligaţia să organizeze Ziua porţilor deschise într-una din zilele din intervalul 1 – 12 martie. Cu acest prilej, părinţii şi copiii vor putea vizita spaţiile școlare şi vor putea discuta cu cadrele didactice.
Fiecare locuinţă este arondată unei unităţi de învăţământ din proximitate – şcoala de circumscripţie. Inspectoratele şcolare judeţene, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureşti au responsabilitatea organizării sau, după caz, a reorganizării circumscripţiilor. Nu în ultimul rând, inspectoratele şcolare vor soluţiona orice situaţie legată de înscrierea în învăţământul primar, în interesul educaţional al elevului şi în limitele legii.
Inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ au obligaţia de a asigura permanent, corect şi cât mai rapid informarea şi consilierea părinţilor pe tema prevederilor legii şi ale metodologiei.
Circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, perioada de desfăşurare a evaluării dezvoltării psihosomatice, precum şi adresele unităţilor/instituţiilor la care se desfăşoară evaluarea psihosomatică vor fi afişate pe site-urile inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, precum şi ale unităţilor de învăţământ.
Reamintim faptul că învăţământul primar este obligatoriu și cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV. Numărul de locuri alocate, prin cifra de şcolarizare, pentru clasa pregătitoare în învăţământul de stat, este mai mare sau egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurându-se, astfel, şcolarizarea tuturor copiilor.