Cele 1.200 de noi posturi de consilieri școlari aprobate de Guvern în decembrie 2022 au fost repartizate pe județe. Potrivit MEN, în urma repartizării se ajunge la o medie națională de aproximativ un consilier la 800 de școlari și preșcolari.
În anumite județe raportul consilier/număr de elevi va fi îmbunătățit chiar și de 4 ori. Cele mai multe posturi au fost repartizate în județele unde raportul era de 1 consilier la peste 3.000 de elevi (Prahova, Giurgiu sau Neamț), iar în alte județe au fost repartizate mai puține posturi, întrucât s-a constatat că raportul mai sus menționat este mai mic – Hunedoara (raport de 1 consilier la peste 800) sau Bacău (raport 1 consilier la aproape 1.000 de elevi).
La repartizarea posturilor au fost avute în vedere decalajele istorice înregistrate între județe și diferențele de densitate a populației școlare de la un județ la altul. Astfel, și în unitățile de învățământ de dimensiune mică și medie, cele mai multe din mediul rural, vor fi înființate cabinete de consiliere școlară.
Această distribuire permite ca, mai departe, ISJ și CJRAE/CMBRAE să poată organiza concursuri pentru ocuparea celor 1.200 de posturi. Posturile vor putea fi scoase la concurs pentru perioadă determinată chiar de la momentul repartizării, urmând să fie publicat anunț pentru ocuparea acestora, în cadrul concursului național pentru posturile didactice.
În prezent, în cabinete de asistență psihopedagogică sunt încadrați 2.288 de consilieri pentru un total de 2.751.233 elevi şi preşcolari din învățământul public de masă din țară.
Majorarea numărului de consilieri școlari vizează creșterea accesului elevilor și preșcolarilor la servicii de asistenţă psihopedagogică, orientare școlară și vocațională, extinderea rețelei de cabinete școlare de asistență psihopedagogică, extinderea activităților de prevenire a violenței școlare în cadrul campaniei „Nu sunteți singuri! Împreună oprim violența din școli”, creșterea accesului la activități de informare, consiliere și sprijin pentru elevii în risc de excluziune școlară și pentru familiile acestora.