Senatorul AUR de București Niculina Stelea susține că Ilie Bolojan și Dragoș Pâslaru fac tot ce pot pentru ca Legea salarizării unitare să nu fie adoptată, pentru ca să poată să dea vina pe PSD.
”Guvernul României în frunte cu Premierul Ilie Bolojan și cu ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, par să facă eforturi disperate ca noua Lege a salarizării unitare să nu fie adoptată. Repet: cred că Guvernul NU vrea adoptarea acestei legi.
Când spun asta mă bazez pe acțiunea lor pe două fronturi:
- În primul rând, coeficienții în cazul multor funcții publice au scăzut în varianta din 19 iulie față de propunerea din mai 2026. Adică au negociat până au mai tăiat câte ceva față de ceea ce erau dispuși să accepte în urmă cu trei luni. Dau drept exemplu salarizarea din Învățământul universitar superior, acolo unde majoritatea coeficienților scad. E valabil și pentru anumite categorii de funcții din Sănătate și Ordine publică. Este evident că, dacă oamenii ies în stradă și protestează, înseamnă că ei știu că le vor fi amputate veniturile.
- În al doilea rând și poate chiar mai important, guvernanții au evitat consultările cu anumite categorii socio-profesionale. Spre exemplu, au discutat „la mișto” cu cei din Sănătate, dar i-au evitat cu totul pe cei din zona personalului care deservește sistemul judiciar.
Personal, cred că Ilie Bolojan și partea sa din PNL vor să-i forțeze pe cei de la PSD să NU voteze Legea salarizării unitare și, apoi, să le arunce în brațe eșecul absorbției fondurilor din PNRR. Să iasă domnul Bolojan încruntat, secondat de Dragoș Pîslaru, și să spună că, din cauza Parlamentului, nu am reușit noi să luăm 700 de milioane de euro.
Pe de altă parte, dacă PSD ar vota un asemenea act normativ, s-ar sinucide electoral. Sunt prinși din nou între ciocan și nicovală. Ori își trădează votanții (cum au făcut și până acum), ori le este pusă în spate răspunderea pentru dezastrul PNRR.
Evident că PSD și PNL se merită unii pe alții. Sunt două partide toxice care au adus România aproape de faliment. Dar, în această situație punctuală, golănia făcută la nivelul Guvernul Bolojan întrece orice limită.
Noi, AUR, considerăm că este absolut scandalos modul în care sunt mărite salariile demnitarilor în detrimentul românilor care țin acest stat cât de cât funcțional. Să împingi salariul Președintelui la 33.000 de lei și al Premierului la 30.000 de lei pe praful acesta de afară este o veritabilă rușine națională. Asta în timp ce îi condamni la sărăcie pe profesori și medici.
Noi nu vom vota o lege care își bate joc de românii care muncesc și protejează „specialii” sau șmecherii cu carnete de partid.
Da, AUR își dorește scăderea cheltuielilor cu aparatul bugetar. Dar nu prin tăierea veniturilor oamenilor care muncesc, ci prin reorganizare administrativ – teritorială și desființarea și comasarea unor instituții inutile precum era acel Centru de Instruire Feroviară unde se făceau bomboane de ciocolată”, a scris senatorul.
















