Avem nevoie de programe de recalificare si perfectionare personalizate pentru pacienții oncologici și pentru supravietuitori, atenționează senatorul PNL Nicoleta Pauliuc.
”Și în această privință pășim pe un teren aproape viran, dar trebuie să cerem sprijinul consistent al Comisiei Europene. De aceea, voi dialoga constant și voi pune întrebări insistente Ministerului Muncii asupra acestei teme. Autoritățile sunt datoare să obțină rapid informații la nivel european asupra celor mai eficiente mecanisme și programe de recalificare și perfecționare pentru a ajuta pacienții oncologici și pe supraviețuitori să se reintegreze pe piața muncii. De asemenea, aceste date trebuie apoi transpuse rapid în legislația națională. În plus, România poate obține pentru cei care vor să revină la muncă un sprijin financiar din partea Fondului Social European. Trebuie să le oferim cele mai bune șanse de a-și relua locul în societate. Dacă ei se simt utili și apreciați, creșterea confortului psihic le mărește inclusiv șansele lor de a câștiga lupta cu boala”, consider parlamentarul.