În perioada 16-19 iulie, la Glina, unde există una din cele mai ridicate rate de abandon școlar din județul Ilfov, Centrul Județean pentru Conservarea Patrimoniului și Culturii Tradiționale din cadrul CJ Ilfov dat o mână de ajutor cadrelor didactice pentru a le arăta copiilor dintr-o comunitate defavorizată că școala și educația pot fi făcute și altfel.
Elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 1 au trăit o experiență de neuitat, plină de bucurie și emoție, în cadrul Școlii de Vară ”Tabăra de Arte”, unde, în data de 16 iulie au avut ocazia să descopere frumusețea echitației la Centrul EquiPark, dar și Muzeul Art Safari din București.
”Pentru mulți dintre ei a fost prima dată când au călărit. Însă, sub atenta îndrumare a instructorilor, copiii au învățat să îngrijească animalele și să călărească. Deși emoțiile au fost mari, bucuria și entuziasmul le-au depășit”, a spus primarul localității Glina, Ionuț Răzvan Tudor.
În zilele următoare, tabăra a continuat pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 2 din Cățelu cu o vizită la Muzeul Satului, unde au participat la ateliere creative, și cu o plimbare cu vaporașul pe lacul Herăstrău.
Elevilor Școlii Gimnaziale nr. 3 din Bobești le-au fost deschise ușile laboratorului de patiserie Pain Plaisir, iar ulterior cele ale Muzeului Cotroceni din București.
Elevii care au participat la cele tei zile de educație non-formală au fost selectați de cadrele didactice din localitate, indiferent de mediul social din care provin.
Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov: ”Scopul nostru este să-i încurajăm pe copii să participe la activități care să le deschidă calea spre dezvoltarea personală. Prin educație nonformală îi putem aduce la școală, în comunitate, în echipă. Vrem să le arătăm copiilor o altă latură a educației și a beneficiilor pe care școala le poate oferi. Am discutat cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Ilfov, cu inspectorul general Adriana Stoica, cu primarul localității Glina și am decis să realizăm un prim astfel de eveniment”.
[…] În perioada 16-19 iulie, la Glina, unde există una din cele mai ridicate rate de abandon școlar din județul Ilfov, Centrul Județean pentru Conservarea Patrimoniului și Culturii Tradiționale din cadrul CJ Ilfov dat o mână de ajutor cadrelor didactice pentru a le arăta copiilor dintr-o comunitate defavorizată că școala și educația pot fi făcute și […] Citeste mai mult […]