Consiliul Județean Ilfov a aprobat, în ședința din 13 august 2019, alte asocieri cu unități administrativ teritoriale pentru realizarea unor obiective de interes public.
Astfel, la Mogoșoaia, consiliul județean alocă șapte milioane de lei, iar consiliul local 700.000 de lei pentru amenajarea unui centru multuifuncțional. De asemenea, consiliul județean alocă 3,9 milioane de lei pentru modernizarea unor străzi din Grădiștea, proiect la care din bugetul local al comunei trebuie alocați 440.000 de lei.
În satul Dascălu, din comuna cu același nume, mai multe drumuri de interes local vor fi modernizate prin contribuția consiliului județean (șapte milioane de lei) și a consiliului local (1,6 milioane de lei).
La Domnești sala de sport școlară, repararea și reconformarea clădirii în care funcționează vestiarele bazei sportive aparținând Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Corneliu” vor primi din partea consiliului județean 2,5 milioane de lei, urmând ca bugetul local al comunei să contribuie cu 1,2 milioane de lei.
Contribuțiile CJ Ilfov în cadrul acestor proiecte vor ține cont, însă, de veniturile încasate la bugetul local județean, prioritare fiind considerate investițiile directe. – CĂLIN MATEI