În timpul vizitei lui Klaus Iohannis la Casa Albă, între președintele american și cel român s-a bătut palma pentru mult mai multe înțelegeri de cooperare strategică în domeniul securității. Printre acestea se numără și construcția, în viitorul apropiat, a două noi baze militare pe teritoriul țării noastre care, chiar dacă vor funcționa sub stindardul NATO, vor aparține într-o proporție covârșitoare US Army, scrie Național.
Negocierile purtate pe această temă avansează rapid, fiind stabilit locul pentru construcția bazei din apropiere de Capitală, care urmează a fi construită de la zero în perimetrul Buftea – Corbeanca. Mai mult chiar, serviciile militare de informații fac deja ”munca de cercetare” specifică preliminară pentru a nu se cădea în vreo capcană imobiliară și pentru ca locul să fie în regulă din toate punctele de vedere.
Potrivit sursei citate, noua bază nu va găzdui musai tancuri, avioane sau altă tehnică de luptă, ci mai degrabă va asigura suportul logistic, mai ales în domeniul ”intelligence”, pentru funcționarea Centrului Operațional NATO care funcționează în București și urmează a fi extins. Noua bază militară va găzdui doar militari americani, români și polonezi.