Acasă Politic BCS: Românii au încredere mare în Iohannis, Boc și Cîțu

BCS: Românii au încredere mare în Iohannis, Boc și Cîțu

DISTRIBUIȚI

Biroul de Cercetări Sociale (BCS) a dat publicităţii rezultatele unui sondaj despre credinţele şi valorile românilor în vremea celui de-al treilea val al pandemiei. Printre întrebările chestionarului s-a numărat şi ”Câtă încredere aveţi în următorii lideri politici?”

Presedintele Klaus Iohannis se bucură de cea mai mare încredere din partea românilor, urmat de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi premierul Florin Cîţu, arată datele ultimului sondaj realizat de Biroul de Cercetări Sociale în perioada 30 martie – 11 aprilie 2021. Pe poziţia 4 în topul politicienilor îl regăsim pe Dacian Cioloş, preşedintele PLUS, urmat de preşedintele PNL, Ludovic Orban.

În Top 10 politicieni din România îi mai regăsim pe Victor Ponta, liderul Pro România, dar şi pe europarlamentarul Traian Băsescu de la PMP.

Vlad Voiculescu, prooaspăt demis din funcţia de ministru al Sănătăţii, ocupă poziţia 8 în clasament, având cel mai bun capital de imagine dintre membrii cabinetului Cîţu.

Senatorul Partidului Neamul Românesc Diana Şoşoacă este pe locul 9. Pe locul 10 în preferinţele românilor este Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă (din partea USR).

Sondajul a fost efectuat pe un eşantion naţional de 1.420 persoane, reprezentativ pentru populaţia adultă a României, fiind realizat şi conceput de studenţi ai facultăţilor de Antreprenoriat, Ingineria şi Managementul Afacerilor, Energetică, Electronică şi masteranzi de la Comunicare Managerială şi Studii Europene din Universitatea Politehnica din Bucureşti.

Interviurile au fost realizate online. Studenţii au trimis un link cu chestionarul prin sms, au trimis mesaje pe Facebook şi mailuri unor oameni selectaţi aleator din diverse baze de date şi pagini de pe internet din fiecare judeţ, respectând principiile probabiliste de selecţie a lor.

Potrivit Biroului de Cercetări sociale, cercetarea nu a fost finanţată de nimeni, fiind realizată cu scop didactic în cadrul cursurilor de sociologie. – mai multe pe https://bcs.com.ro

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here