Acasă Politic Belgia a preluat președinția rotativă a Consiliului UE

Belgia a preluat președinția rotativă a Consiliului UE

DISTRIBUIȚI

­­Belgia, una din cele şase ţări fondatoare ale Uniunii Europene, a preluat la 1 ianuarie de la Spania preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Sub deviza „Protejăm. Consolidăm. Pregătim.”, Belgia se va axa pe șase domenii tematice:

  • apărarea statului de drept, a democrației și a unității
  • consolidarea competitivității noastre
  • urmărirea unei tranziții verzi și juste
  • consolidarea agendei noastre sociale și de sănătate
  • protejarea oamenilor și a frontierelor
  • promovarea unei Europe cu rol semnificativ în lume

În următoarele şase luni, Belgia va prezida Consiliul UE pentru a 13-a oară.

Principalul obiectiv al preşedinţiei semestriale belgiene va fi armonizarea propunerilor legislative între cele două instituţii europene cu putere legislativă – Parlamentul European şi Consiliul UE.

De data aceasta, Belgia va avea la dispoziţie doar patru luni pentru negocieri în numele Consiliului UE, deoarece ultima sesiune plenară a actualului Parlament European va avea loc în aprilie, înaintea scrutinului europarlamentar de la începutul lunii iunie.

De altfel, o sarcină importantă se află pe masa UE încă de la 1 februarie, dată la care a fost programat un summit extraordinar al liderilor Uniunii Europene. La acest summit, liderii europeni trebuie să ajungă la un acord cu privire la revizuirea bugetului multianual al UE, care include totodată un pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro. Douăzeci şi şase de state membre ale UE au ajuns deja la un acord de principiu asupra acestui subiect la summitul UE de la jumătatea lunii decembrie trecut, dar o ţară, Ungaria, s-a opus.

În al doilea semestru al acestui an, președinția Consiliului UE va fi transmisă Ungariei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here