Ordonanţa de Urgenţă pentru aprobarea şi finanţarea Programului naţional pentru dezvoltarea producţiei interne de produse şi materiale de construcţii, care are ca scop implementarea unui program de sprijin pentru acest sector, a fost aprobată şi publicată luni în Monitorul Oficial, informează Ministerul Economiei.
Ajutorul de stat vizează susţinerea producţiei de produse şi materiale de construcţii pentru echilibrarea balanţei comerciale şi susținerea zonelor defavorizate.
Este sprijinită, totodată, achiziţia de licenţe şi de brevete, fiind stimulată proprietatea intelectuală, astfel încât constructorii români să fie mai implicaţi în partea de cercetare-dezvoltare pe materiale noi, cu un ciclu de producţie integrat în economia circulară, materiale verzi, sustenabile.
Schema de ajutor de stat este multianuală, iar acordarea ajutoarelor de stat se realizează cu încadrarea în creditele de angajament pentru perioada 2023-2026 şi creditele bugetare pentru perioada 2024 – 2026, aprobate prin bugetele anuale. Bugetul alocat pentru anul 2023 este de aproximativ 150 de milioane de euro.
Susţinerea financiară a tipurilor de investiţii menţionate anterior constă în acordarea de ajutor regional nerambursabil, în valoare de maximum 50 de milioane de euro, reprezentând 75% din valoarea investiţiei, în acord cu Harta Regională a României (intensitatea maximă a ajutorului de stat pe judeţe).
Beneficiarii trebuie să asigure o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile eligibile totale ale proiectului de investiţie, din resurse proprii, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.
[…] Ordonanţa de Urgenţă pentru aprobarea şi finanţarea Programului naţional pentru dezvoltarea producţiei interne de produse şi materiale de construcţii, care are ca scop implementarea unui program de sprijin pentru acest sector, a fost aprobată şi publicată luni în Monitorul Oficial, informează Ministerul Economiei. Ajutorul de stat vizează susţinerea producţiei de produse şi materiale de construcţii […] Citeste mai mult […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]