Acasă Anchete BLAT, COINCIDENŢĂ SAU INSPIRAŢIE?

BLAT, COINCIDENŢĂ SAU INSPIRAŢIE?

DISTRIBUIȚI

 

 

concordia_viitorulUn parior împătimit care a jucat un bilet în Macedonia a ghicit scorul exact la două meciuri de fotbal considerate „cu cântec”, din Liga I a României,  unul fiind Concordia Chiajna – Viitorul Constanţa, jucat la finele lui 2013 şi încheiat cu scorul de 1-2. Trebuie precizat faptul că Viitorul îşi desfăşoară jocurile de pe teren propriu la… Chiajna.

O stranie coincidenţă pe acelaşi bilet. Un expert în blaturi analizează cazul suspiciunii şi consideră că Liga Profesionsistă de Fotbal (LPF) şi Federaţia Română de Fotbal (FRF) ar trebui să demareze o anchetă. Are gânduri mari, dar…

Un bilet de pariuri „acuză”

Aşadar, meciul de fotbal (restanţă din etapa a II-a a Ligii I) din 21 decembrie 2013, dintre Concordia Chiajna şi Viitorul Constanţa, scor 1-2 (1-0), a iscat suspiciuni legate de corectitudinea desfăşurării lui. Suporterii echipei gazdă (adică ai Concordiei) au acuzat jucătorii de blat, iar fostul şef al LPF, Dumitru Dragomir, a dat apă la moară semnelor de întrebare, declarând: „L-a 1-0, parcă voiau (cei de la Concordia – n.n.) să piardă meciul. N-am văzut aşa ceva până acum…  Şi cu un om în plus” (în minutul 23, l-a scorul de 0-0, Florin Bejan de la Viitorul, a luat al doilea cartonş galben şi a fost eliminat).

Peste toate aceste nelinişti şi semne de întrebare se suprapune încă un semn de întrebare, cel puţin la fel de mare. Publicaţia electronică Cancan a prezentat un bilet jucat la o casă de pariuri din Macedonia, în care pariorul a mizat pe scorul exact al partidei. Poate fi noroc, poate fi inspiraţie… Semnul de întrebare se ridică din cauza exactităţii scorurilor, la nişte meciuri fără cine ştie ce miză. Studiul comportamentului pariorilor arată că aceştia riscă extrem de rar variante de scor exact şi, în general, la meciuri cu ştaif, nu la două meciuri „anonime”, unul din campionatul românesc şi altul din liga a III-a din Spania. În contextul în care reacţia suporterilor ridică semne de întrebare asupra corectitudinii meciului, biletul jucat în Macedonia devine cel puţin interesant, dacă nu chiar punctul de pornire al unei investigaţii serioase în ceea ce priveşte suspiciunile legate de meciul Concordia – Viitorul.

O simplă coincidenţă ?

Ar mai fi ceva legat de „fenomenala” inspiraţie a respectivului parior. Este posibil ca pe biletul respectiv să nu fie vorba de o pariere pe varianta „scor exact”, ci de varianta de pariere „pauză şi final” (tipul de buletin de joc nu este unul tipic celor de la casele de pariuri din România şi nu este exclusă şi această a doua variantă). Dar şi în acest al doilea caz, suntem tot în faţa unei „fenomenale” inspiraţii. Pentru că ambele meciuri jucate au avut rezultate care în multe situaţii generează suspiciuni: Sanpernando – CD  Guadalajara 2-1 (0-1) şi Concordia – Viitorul 1-2 (1-0). Varianta „pauză şi final” este în ambele cazuri una foarte bănoasă şi poate coincide cu cotele de pe bilet.

Indiferent dacă pariorul din Macedonia a pariat pe varianta „scor exact” sau pe varianta „pauză şi final”, ne aflăm în faţa unei coincidenţe uimitoare. Meciul San Fernando – CD Guadalajara reprezintă caracteristicile unui meci care poate genera suspiciuni de blat.

În Segunda B, San Fernando este cam în aceeaşi situaţie cu Viitorul Constanţa, iar CD Guadalajara este pe o poziţie care o scuteşte de orice emoţii. San Fernando se afla înaintea meciului cu pricina pe locul 17, loc retrogradabil în „Tercera Division”. Victoria contra celor de la CD Guadalajara a reprezentat şi o problemă de moral. Pentru că una este să termini turul de campionat pe un loc retrogradabil, şi alta este să-l termini pe un loc deasupra „liniei roşii”. După ultima etapă a turului, San Fernando se află pe locul 15. Locul 16 duce la „play-out”, iar locurile 17 -20 direct în „Tercera”.

Referitor la meciul spaniol mai trebuie să spus că CD Guadalajara a retrogradat în 2013 din „Segunda” la masa verde, din cauza unor probleme de ordin financiar şi că atunci când echipa gazdă are următoarea linie de clasament în meciurile de acasă, trei victorii, patru egaluri şi două înfrângeri, cu şase goluri date şi şapte primite, iar echipa oaspete are în deplasare două victorii, două egaluri şi patru înfrângeri, cu nouă goluri date şi 11 primite, atunci, de regulă se pariază fie 1X, fie X2. A merge la un asemenea meci pe „scor exact” sau pe o variantă 2 pauză/1 final, reprezintă o „extravaganţă”, indiferent cât de mulţi bani are pariorul.

Revenind la meciul din ţară, Concordia – Viitorul, cunoscătorii domeniului jocurilor de noroc spun că nu poate fi exclusă varianta blatului: o echipă are nevoie presantă de puncte, iar cealaltă nu are emoţii.

Dacă privim clasamentul Ligii I înainte de acest meci, observăm că jucătorii de la Concordia Chiajna aveau 25 de puncte şi mai aveau de jucat opt meciuri acasă şi nouă în deplasare şi, pentru a nu retrograda, mai avea nevoie de 11 puncte. Echipa care retrogradează de pe locul 15 termină campionatul cu 33, 34 sau 35 de puncte. Dacă luăm în calcul cele 24 de puncte maxim posibile de acasă, se constată că ilfovenii îşi pot permite luxul unei înfrângeri acasă.

Echipa lui Gheorghe Hagi, însă, Viitorul, doar la Chiajna putea scoate punctele care să o salveze de retrogradare. Următoarele meciuri de campionat – cu Dinamo Bucureşti, Gaz Metan Mediaş şi FC Botoşani, toate în deplasare, lasă slabe şanse să scoată măcar un punct. Iar pe teren propriu, atenţie, care este tot la Chiajna – vor veni CFR Cluj, Săgeata Năvodari şi AFC Timişoara, mobilizate să se lupte să nu retrogradeze. Fără cele trei puncte luate pe 21 decembrie trcut de la Concordia, Viitorul era 95% retrogradată.

Dacă vor mai fi găsite bilete, fie în spaţiul ex-iugoslav, fie prin Asia (zonele în care s-a pariat pe Viitorul Constanţa), există o problemă uriaşă. S-ar putea ca meciul să fie considerat, de cei care monitorizează pariurile suspecte, ca fiind unul rezolvat de mafia pariurilor. Dacă biletul provenit din Macedonia  este singular, este greu de crezut că este vorba de o inspiraţie fenomenală aşa cum s-a scris în Cancan. Când pariezi 100 de euro doar pe scor exact la două meciuri, şi ambele rezultate sunt surprize – şi Concordia, dar şi Guadalajara erau cotate cu prima şansă – există suspiciunea că a existat un pont.

Acestor suspiciuni li se suprapune faptul că înaintea meciului ambele echipe ar fi mâncat împreună la acelaşi restaurant.

Bagi 100 de euro şi câştigi 75.000! Asta da inspiraţie!

E implicată mafia pariurilor din Macedonia?

Şi asta nu e tot! Partida respectivă i-a îmbogăţit pe pariori. Cel care a câştigat la pariuri a avut o inspiraţie fenomenală: a jucat două meciuri, ambele cu scor exact  şi, cu 100 de euro a câştigat 75.600 de euro!

Un fapt de-a dreptul interesant este că între cele două echipe bănuite de blat există o strânsă relaţie de prietenie, ştiut fiind că echipa finanţată de Gheorghe Hagi joacă „pe teren propriu” la Chiajna!

O fi vreo legătură între faptul că Hagi este machedon şi că bietul căştigător s-a jucat în Macedonia? Noi doar întrebăm. Şi, ar mai fi ceva. Primarul din Chiajna, Mircea Minea, cel care se chinuie să plătească lefurile celor de la Concordia, trebuie să ia atitudine imediat şi să înlăture orice suspiciune de blat. Altfel, e păcat de munca sa. Şi nici o discuţie amicală cu Hagi nu ar strica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here