Blocul Național Sindical (BNS) a propus, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Comisiei Europene (CE), prelungirea PNRR și corelarea lui cu perioada de programare 2021 – 2027, inclusiv extinderea perioadei de implementare a proiectelor (N+2).
Conform unui comunicat al BNS, reprezentanții BNS au luat parte la o reuniune solicitată de reprezentanții Comisiei Europene, având ca temă principală de discuție implementarea PNRR, la care au participat și alți reprezentanți ai confederațiilor sindicale și organizațiilor patronale reprezentative din România.
Sindicaliștii au solicitat și abordarea unui mecanism de transfer de cheltuieli dinspre PNRR către Cadrul Financiar Multianual pe fondul existenței unui risc de dezangajare considerabil.
Sindicaliștii mai solicită creșterea transparenței și predictibilității procesului de implementare aferent PNRR, aplicarea regulilor asumate cu privire la comitetul de monitorizare și consolidarea acestuia și îmbunătățirea mecanismelor de audit și control.
Potrivit sursei citate, BNS a pus la dispoziție, în cadrul acestei întâlniri, o analiză detaliată privind stadiul implementării PNRR, subliniind o serie de probleme critice cu care se confruntă acest program.
Totodată, BNS consideră că PNRR a fost abordat în mod eronat încă din stadiul de proiect.
”De la bun început a fost conceput cu erori majore (ex. timing-ul asumat pentru anumite reforme, au fost asumate reforme generatoare de cheltuieli suplimentare cum ar fi noua lege a pensiilor publice, reforma salarizării în sectorul public înaintea reformei fiscale). De asemenea, alocările de resurse financiare pentru investiții au fost unele discreționare (centrate pe anumite județe în care interesul politic al liderilor momentului era maxim, adâncind decalajele de dezvoltare economică și socială la nivel teritorial și îndepărtându-ne de obiectivele și principiile conceptului european de coeziune)”, se menționează în comunicat.
Pe de altă parte, întregul proces de elaborare a PNRR și de negociere a fost unul ‘strict secret pentru partenerii sociali reprezentativi și pentru opoziția politică de la acea vreme’.
”Implementarea PNRR rămâne întârziată, iar multe reforme și investiții riscă să nu fie finalizate până în 2026, fiind cazul multor state membre. La nivelul UE, doar 47% din fondurile disponibile au fost decontate până la finalul anului 2024. Problemele transversale cu care se confruntă Mecanismul de Redresare și Reziliență sunt relevante și pentru România, însă nu pot fi imputate în mod exclusiv țării noastre, respectiv birocrația excesivă, capacitatea administrativă redusă, lipsa unei coordonări eficiente și a unor mecanisme clare de evaluare respectiv o serie de probleme legate de eficiența investițiilor realizate în special în zona tranziției verzi și conformității climatice”, se mai precizează în document.
[…] Blocul Național Sindical (BNS) a propus, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Comisiei Europene (CE), prelungirea PNRR și corelarea lui cu perioada de programare 2021 – 2027, inclusiv extinderea perioadei de implementare a proiectelor (N+2). Conform unui comunicat al BNS, reprezentanții BNS au luat parte la o reuniune solicitată de reprezentanții Comisiei Europene, având ca […] Citeste mai mult […]
[…] Blocul Național Sindical (BNS) a propus, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Comisiei Europene (CE), prelungirea PNRR și corelarea lui cu perioada de programare 2021 – 2027, inclusiv extinderea perioadei de implementare a proiectelor (N+2). Conform unui comunicat al BNS, reprezentanții BNS au luat parte la o reuniune solicitată de reprezentanții Comisiei Europene, având ca […] » Vezi detalii […]