Acasă Info Local Bulgaria : Se modifică valorile taxelor de drum, de la 1 iulie...

Bulgaria : Se modifică valorile taxelor de drum, de la 1 iulie (TOLL)

DISTRIBUIȚI

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că începând cu data de 1 iulie 2023 intră în vigoare noile prevederi referitoare la taxele de drum (TOLL) pentru mijloacele de transport marfă și pasageri în Republica Bulgaria (etapa a II-a a actualizării acestora, prin majorarea prevăzută în Decizia nr. 495 a Guvernului bulgar privind Tariful taxelor care se colectează la trecerea și folosirea rețelei de drumuri publice republicane din R. Bulgaria – planificată încă din data de 1 ianuarie 2023), prezentate după cum urmează:

  1.     Pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 și 12 tone, inclusiv, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum:

între 10 și 13 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;

între 6 și 9 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria I;

între 4 și 7 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria a II-a.

(Stotinca este subdiviziunea levei bulgărești; 100 stotinci = 1 leva)

  1.     Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 2 sau 3 osii, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum:

între 26 și 30 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;

între 22 și 25 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria I;

între 19 și 23 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria a II-a.

  1.     Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 4 sau mai multe osii, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum:

între 35 și 43 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;

între 32 și 39 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria I;

între 29 și 37 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria a II-a.

  1.     Pentru autocarele cu greutate între 3,5 și 12 tone, inclusiv, în funcție de categoria și clasa acestora, se vor achita următoarele taxe de drum, pentru fiecare kilometru parcurs:

între 4 și 8 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;

între 3 și 7 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria I;

între 2 și 5 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria a II-a.

  1.     Pentru autocarele cu greutate de peste 12 tone, în funcție de categoria și clasa acestora, se vor achita drept taxe de drum:

între 5 și 9 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;

între 4 și 8 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria I;

între 3 și 6 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria a II-a.

În cazul mijloacelor de transport cu greutatea mai mare de 3,5 tone, care folosesc ca unică sursă combustibil alternativ, pentru folosirea infrastructurii rutiere supusă regimului taxelor de drum se va plăti o taxă TOLL în cuantum de 50% din valoarea determinată respectivului model de mijloc de transport pentru categoria EURO VI, EEV.

În acest contex, este subliniată importanța informării corecte a șoferilor români, a achiziționării din timp a vinietelor electronice și a achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare.

Informații suplimentare pot fi accesate astfel:

– cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL: pe site-ul www.bgtoll.bg (www.bgtoll.bg/tol-taksa) sau din aplicația pentru telefoane mobile BGTOLL;

– cu privire la starea actuală a drumurilor: pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenției „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;

– cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare: pe site-ul www.mvr.bg;

– cu privire la situația zborurilor pe aeroportul din Sofia: www.sofia-airport.eu;

– cu privire la starea vremii: pe site-ul www.weather.bg;

– cu privire la regimul vamal, la intrarea în R. Bulgaria dinspre R. Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în R. Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției „Vămi” din R. Bulgaria: www.customs.bg.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

2 COMENTARII

  1. […] Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că începând cu data de 1 iulie 2023 intră în vigoare noile prevederi referitoare la taxele de drum (TOLL) pentru mijloacele de transport marfă și pasageri în Republica Bulgaria (etapa a II-a a actualizării acestora, prin majorarea prevăzută […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here