Acasă Economie ”Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi” – Ofertă mare, interes mic

”Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi” – Ofertă mare, interes mic

DISTRIBUIȚI

Corina Florentina Preda, purtător de cuvânt al AJOFM Ilfov: Aspectul inedit al acestei ediții a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi l-a constituit participarea a 24 persoane private de libertate de la Penitenciarul Jilava

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov a organizat vineri, 19 octombrie 2018 , ”Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi”, eveniment gazduit de Colegiul Economic Viilor din Sectorul 5 al Capitalei. În vederea participării la Bursă au fost contactaţi 120 de angajatori, dintre aceștia prezentându-se 30, oferta lor fiind de 762 locuri de muncă.

Au participat 357 persoane, 138 fiind absolvenți de învățământ – 105 fiind selectați în vederea încadrării în muncă.

Floerntina Corina Preda, purtător de cuvânt al AJOFM, a declarat că profesiile, meseriile sau ocupațiile în care agenții economici din județul Ilfov au oferit locuri de muncă au fost fizician, analist credite, inginer constructor, mecanic auto, brutar, zugrav, gestionar depozit, casier, lucrător comercial, electrician în construcții, șofer, manipulant mărfuri, agent de securitate. Cele mai multe locuri de muncă au vizat persoanele cu studii medii şi muncitorii calificaţi.

Locurile de muncă vacante, destinate tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, au avut următoarea structură: 122 posturi pentru studii superioare, 329 posturi pentru studii medii, 772 pentru muncitori calificaţi și 456 pentru muncitori necalificaţi.

În cadrul Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi a fost amenajat un atelier pentru tehnici de căutare a unui loc de muncă (conceperea unui CV european, a unei scrisori de intenție, prezentarea la un interviu) la care au participat 49 de elevi de la liceele din județ.

Aspectul inedit al acestei ediții a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi l-a constituit participarea a 24 persoane private de libertate de la Penitenciarul Jilava. Pentru acestea, în cadrul atelierului pentru tehnici de căutare a unui loc de muncă, au fost oferite servicii de instruire în conceperea unui CV european, a unei scrisori de intenție, prezentarea la un interviu, au fost prezentate locurile vacante oferite de angajatorii judetului Ilfov, dar li s-a oferit și prilejul de a sta de vorbă cu aceștia.

De asemenea, consilierii de orientare profesională ai AJOFM Ilfov au oferit participanților detalii  despre   serviciile pe care instituția le pune la dispoziția angajatorilor cât şi persoanelor în căutarea unui loc de muncă, precum şi informaţii despre condiţiile de muncă în străinătate, prin intermediul consilierului EURES.

La acest eveniment au participat și membrii Consiliului Consultativ al AJOFM Ilfov și un reprezentant al Consiliului Judetean Ilfov, a precizat Corina Florentina Preda.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + thirteen =