Acasă Economie Bursa Locurilor de Muncă revine la Prefectura Ilfov

Bursa Locurilor de Muncă revine la Prefectura Ilfov

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Ilfov organizează vineri, 9 octombrie 2026, începând cu ora 09:00, Bursa Locurilor de Muncă. Evenimentul va avea loc la sediul Prefecturii Ilfov (str. Smârdan nr. 3, sector 3, București).

Acțiunea se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și le oferă posibilitatea de a discuta direct cu angajatorii. Potrivit organizatorilor, ediția din acest an urmărește integrarea persoanelor pe piața muncii locale și sprijinirea mediului de afaceri prin reducerea deficitului de personal.

Ce rezultate au avut edițiile anterioare

La Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată în luna mai 2024, cei 38 de angajatori (din 87 contactați) au prezentat 603 locuri de muncă vacante. Numărul persoanelor în căutarea unui loc de muncă și care au participat la această bursă a fost 457, din care 161 au fost selectate în vederea angajării.

La Bursa Locurilor de muncă pentru absolvenți din octombrie 2024 au participat 37 de angajatori, cu aproape 1.000 de locuri de muncă vacante. Din cele peste 400 de persoane care au trecut pragul Bursei, doar 24 au fost proaspăt absolvenți, 12 fiind selectați pentru încadrare.

Și la Bursa Generală din mai 2025 au participat 40 de angajatori, numărul celor interesați de un loc de muncă fiind 350, inclusiv elevi din ani terminali, iar aproape o treime dintre ei au fost recrutați pentru angajare.

La edițiile anterioare ale Bursei Locurilor de Muncă organizate de AJOFM Ilfov, participanților li s-a oferit și consiliere, inclusiv informații despre posibilitățile de reconversie profesională. De asemenea, pentru cei interesați de găsirea unui loc de muncă în afara țării a fost organizat un stand EURES, cu ofertele angajatorilor din Spațiul Economic European, iar pentru elevii din anii terminali un atelier în care au învățat despre redactarea unui CV și pregătirea unui interviu.