Acasă Educatie CADRELE DIDACTICE DIN ILFOV TREBUIE SA STIE

CADRELE DIDACTICE DIN ILFOV TREBUIE SA STIE

DISTRIBUIȚI

segregareConsultare publică privind proiectul de ordin-cadru pentru interzicerea segregării şcolare – Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice lansează în consultare publică proiectul de ordin-cadru privind interzicerea segregării şcolare. Documentul aduce o serie de noutăţi în ceea ce privește cadrul legal pentru combaterea şi prevenirea eficientă a segregării şcolare, extinzând sfera criteriilor în baza cărora segregarea şcolară va fi interzisă. Astfel, pe lângă criteriul etnic, sunt incluse şi criteriul dizabilităţii/al cerinţelor educaţionale speciale, criteriul statutului socio-economic al familiilor, criteriul mediului de rezidenţă şi cel al performanţelor şcolare ale beneficiarilor primari ai educaţiei.

În al doilea rând, sunt prevăzute o serie de obligaţii legale pentru diferitele structuri din sistemul de educaţie şi prevede sancţiuni specifice pentru neîndeplinirea acestor obligaţii. De asemenea, este dezvoltat rolul viitoarei Comisii Naţionale pentru Desegregare şi Incluziune, precum şi relaţiile funcţionale dintre comisie, minister, inspectorate școlare județene şi comisiile şcolare permanente pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității.

Prevenirea şi combaterea segregării şcolare se vor face în conformitate cu metodologiile de monitorizare şi cu metodologiile de prevenţie/intervenţie specifice fiecărui criteriu posibil de segregare şcolară. Proiectul de ordin-cadru cuprinde definiţiile segregării şcolare pentru fiecare criteriu în parte şi stabileşte cadrul normativ care pemite unităţilor de învăţământ preuniversitar să asigure per ansamblu, în cadrul spațiilor (acolo unde unitatea de învăţământ îşi desfăşoară activitatea în mai multe clădiri) sau în cadrul grupelor/claselor de acelaşi nivel, reflectarea echitabilă a diversităţii etnice, sociale şi culturale a comunităţii în care se află şi oferă contexte incluzive de învăţare pentru fiecare elevă sau elev din comunitate.

Punctele de vedere, sugestiile și opiniile pe marginea acestui proiect de ordin-cadru sunt așteptate pe adresa dezbateripublice@edu.gov.ro în perioada 26 noiembrie – 6 decembrie 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here