Luni, 20 noiembrie a.c., a avut loc cea de-a doua ediție a campaniei de prevenire a consumului de droguri „SUPRADOZĂ DE VISURI SPULBERATE”, implementată de specialiștii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), în parteneriat cu studenții Universității Româno-Americane (URA).
La eveniment, care s-a desfășurat în Aula Universității Româno-Americane în prezența a aproximativ 200 de studenți, au participat directorul ANA – comisar-șef de poliție Ramona Dabija, rectorul Universității Româno-Americane – prof. univ. dr. habil. Costel Negricea, decanul Facultății de Drept a Universității Româno-Americane – conf. univ. dr. Mihaela Prună, precum și experți antidrog – psihologi, medici și juriști, care au răspuns tuturor întrebărilor tinerilor.
În cadrul evenimentului, psihologii și medicii specializați în adicții au interacționat cu participanții, cărora le-au vorbit despre dependență și cum pot tinerii să prevină pierderea controlului asupra vieților lor, iar foștii dependenți și-au expus poveștile de viață, ca reper pentru a înțelege ce e mai eficient: să previi sau să tratezi o dependență.
De asemenea, studenții de la Facultatea de Drept din cadrul URA au invitat participanții să se alăture proiectului inițiat de ei și să contribuie la crearea conținutului platformei online #FiiResponsabil, dedicată prevenirii consumului de droguri.
Tot în cadrul acestei activități, participanți s-au bucurat de multe surprize – concursuri cu premii și provocări cu simulatoare pentru conducerea unui autovehicul sub influența drogurilor și a alcoolului, experimentând și ochelarii virtuali, pentru simularea stărilor cauzate de consumul de alcool sau substanțe psihoactive.
Această ediție a campaniei „SUPRADOZĂ DE VISURI SPULBERATE”, dedicată înțelegerii de către tineri a nevoii de a preveni consumul de substanțe interzise, include și o serie de workshop-uri desfășurate în paralel, pe tema ”Gândește de două ori”, susținute de psihologii și medicii Agenției Naționale Antidrog.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Luni, 20 noiembrie a.c., a avut loc cea de-a doua ediție a campaniei de prevenire a consumului de droguri „SUPRADOZĂ DE VISURI SPULBERATE”, ediția a II-a, implementată de specialiștii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), în parteneriat cu studenții Universității Româno-Americane (URA). La eveniment, care s-a desfășurat în Aula Universității Româno-Americane în prezența a aproximativ 200 de […] Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]