Acasă Social Cancelaria Prim-Ministrului – partener strategic instituțional la Climate Change Summit 2024

Cancelaria Prim-Ministrului – partener strategic instituțional la Climate Change Summit 2024

DISTRIBUIȚI

Cancelaria Prim-Ministrului, în parteneriat cu Social Innovation Solutions, a dat astăzi startul ”Climate Change Summit”, cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est axat pe acțiuni împotriva schimbărilor climatice.

Summit-ul va avea loc în perioada 15- 17 octombrie 2024, la Opera Națională din București, și va reuni experți globali în domenii precum energie, agricultură, orașe sustenabile, biodiversitate și finanțare sustenabilă, în contextul transformărilor geopolitice și geoeconomice, într-un moment critic în care societățile reevaluează perspectiva asupra viitorului pe care îl doresc.

„În ultimele decenii, dar mai ales în ultimii ani, am fost martorii unei accelerări a efectelor devastatoare ale schimbărilor climatice. România, alături de multe alte țări, a resimțit deja aceste provocări chiar în acest an. Vedem astfel că schimbările climatice nu mai sunt o problemă a viitorului îndepărtat, ci o realitate pe care o trăim în fiecare zi,” a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu. „Guvernul României și-a asumat un rol activ atât în prevenirea și combaterea efectelor schimbărilor climatice, cât și în adaptarea economiei naționale și societății românești la acestea. Acest rol activ se manifestă prin două componente: propuneri de politici publice și atragerea de finanțări internaționale, atât pentru transformarea economiei, cât și pentru protejarea populației vulnerabile, asigurându-ne că nimeni nu rămâne în urmă. Ne angajăm să creăm un mediu propice pentru dezvoltarea tehnologiilor sustenabile, oferind susținere și stimulente pentru companiile care investesc în soluții ecologice și reducerea amprentei de carbon. În acest fel, ne asigurăm că România, pe lângă o dezvoltare economică sustenabilă, devine și mai competitivă pe termen lung și că putem face față provocărilor climatice globale. Avem nevoie de o cooperare internațională solidă, dar și de parteneriate între state, companii, comunități locale și cetățeni, demonstrând  că astfel de colaborări pot accelera dezvoltarea unor soluții reale, adaptate contextului local, dar cu un impact global. România este pregătită să fie parte din soluție și să își aducă contribuția la eforturile internaționale. Ne angajăm să colaborăm strâns cu partenerii noștri din Uniunea Europeană, cu Națiunile Unite și cu toate țările prezente la acest summit pentru a ne atinge obiectivele comune,” a adăugat prim-ministrul.

Următoarele două zile de Climate Change Summit sunt dedicate conferințelor, workshopurilor și meselor rotunde în peste 30 de locații din capitală și din regiune. În cursul zilei de mâine, la ESG Leaders Forum, o sesiune esențială în cadrul Climate Change Summit, vor fi organizate dezbateri la Palatul Victoria, pe teme de interes precum: soluțiile de finanțare verde, transformarea orașelor într-un mod sustenabil, adaptarea politicilor publice la criza climatică, educația pentru sustenabilitate și inovațiile tehnologice menite să reducă amprenta de carbon. De asemenea, vor fi organizate sesiuni dedicate industriilor precum agricultura regenerativă, energia regenerabilă și soluții pentru economia circulară.

„Dezvoltarea celui mai important eveniment dedicat soluțiilor la schimbările climatice din Europa Centrală și de Est necesită un nivel înalt de colaborare între toți actorii relevanți. Construim de doi ani alături de Cancelaria Prim-Ministrului, partener strategic instituțional, un spațiu de dialog și colaborare între mediul de business, civic și public pentru a identifica și susține acele soluții pentru România viitorului, parte a ambițiilor europene”, a declarat Ciprian Stănescu, președinte Social Innovation Solutions.

Summit-ul din acest an va atrage aproape 1 milion de spectatori globali și mii de participanți fizici, oferind o platformă unică pentru discuții relevante și colaborare între lideri din diverse domenii.

 

1 COMENTARIU

  1. […] Cancelaria Prim-Ministrului, în parteneriat cu Social Innovation Solutions, a dat astăzi startul ”Climate Change Summit”, cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est axat pe acțiuni împotriva schimbărilor climatice. Summit-ul va avea loc în perioada 15- 17 octombrie 2024, la Opera Națională din București, și va reuni experți globali în domenii precum energie, […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here