Pe perioada de valabilitate a primului cod roșu de caniculă extins pentru mai mult de jumătate din țară, operatorii STS ai Serviciului de urgență 112 au preluat 96.597 de apeluri la numărul unic de urgență 112, informează instituția.
La nivel național, cea mai mare parte a apelurilor la 112 din week-end au fost pentru urgențe medicale (Ambulanță și SMURD). Din totalul de 59.571 de apeluri care au constituit urgențe, un procent de 44,07% au fost situații medicale însemnând 26.250 de cazuri.
Cele mai multe apeluri s-au înregistrat duminică, 14 iulie a.c., când 7.475 de apelanți au sesizat probleme respiratorii severe, persoane conștiente căzute în locuri publice sau cu probleme medicale manifestate în zone publice, accidente determinate de caniculă, hipertermie, temperaturi extreme, respectiv urgențe medicale diverse, ceea ce reprezintă 5 apeluri în fiecare minut.
Încărcarea cea mai mare a activității Serviciului de urgență 112 s-a resimțit în acest weekend în județele București-Ilfov (14.946 apeluri), Constanța (5.363 apeluri), Iași (4.325 apeluri), vizate de temperaturi extreme și indice de disconfort ridicat.
Totodată, în acest sfârșit de săptămână cu temperaturi ridicate, la 112 au fost semnalate 1.426 incendii de vegetație uscată, fiind alertate dispeceratele de urgență ale ISU-SMURD din toată țara.