Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, într-un autocamion cu produse alimentare, cantitatea de 8.700.000 de țigarete (435.000 de pachete), estimată la o valoare de peste 10,8 milioane lei, ce urma a fi introdusă ilegal în ţară. Şoferul autovehiculului era un cetăţean bulgar, iar în cauză se derulează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.
La data de 18.08.2023, în jurul orei 8.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autocamion înmatriculat în Bulgaria, un cetățean bulgar. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, produse alimentare în Belgia.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au procedat la desigilarea mijlocului de transport şi efectuarea unui control amănunțit asupra încărcăturii acestuia. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperite ascunse, în spatele mărfii declarate în documente (metoda capac), 800 de baxuri ce conţineau 8.700.000 de țigarete (435.000 de pachete).
Țigările, în valoare totală de aproximativ 10.875.000 de lei, au fost indisponibilizate, iar față de șoferul autocamionului s-a dispus măsura reținerii pentru 24 ore. În continuare, polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cadrul dosarului penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, într-un autocamion cu produse alimentare, cantitatea de 8.700.000 de țigarete (435.000 de pachete), estimată la o valoare de peste 10,8 milioane lei, ce urma a fi introdusă ilegal în ţară. Şoferul autovehiculului era un cetăţean bulgar, iar în cauză se derulează cercetări sub coordonarea Parchetului de […] Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]