Acasă Anchete Carmen Iohannnis, așteptată la Parchetul General pe 10 decembrie

Carmen Iohannnis, așteptată la Parchetul General pe 10 decembrie

DISTRIBUIȚI

Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, a fost citată, pe 10 decembrie, la Parchetul General, pentru a fi audiată într-un dosar deschis ca urmare a unui denunţ în legătură sumele de bani obţinute din închirierea unui imobil, au declarat, luni, reprezentanţi ai Parchetului, pentru Agerpres.

Acest dosar a fost deschis în urma unui denunţ depus de SC Jurindex Media SRL, societatea care administrează site-ul Lumeajustitiei.ro, reprezentată de jurnalistul Răzvan Savaliuc, împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, a soţiei acestuia, Carmen Iohannis, precum şi împotriva notarului Radu Gabriel Bucşă, reclamaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care abuz în serviciu, fals intelectual, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat.

Iniţial, denunţul a fost înregistrat în mai 2018 la DNA, declinat apoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi ulterior la Parchetul General.

În denunţul depus la Parchet se arată că familia Iohannis a refuzat să restituie statului suma de 320.000 de euro, bani proveniţi din închirierea unui imobil din Sibiu care ar fi fost dobândit nelegal.

În noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov a decis definitiv anularea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu deţinut de Klaus şi Carmen Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here