Cât va rezista China în fața SUA, dar, mai ales, cum?

În relația comercială cu SUA, China are puține manevre la dispoziție. Escaladarea războiului tarifar nu are sens din perspectiva Beijingului, având în vedere că Statele Unite exportă relativ puțin în China, este de părere sociologul Adrian Hatos.

În același timp, vânzarea de obligațiuni americane este deja în desfășurare. Inflația și devalorizarea dolarului care ar putea urma nu fac decât să sprijine exporturile americane, transformând sancțiunea într-un bumerang.

Faptul că regimul chinez este o dictatură reprezintă, paradoxal, atât un avantaj, cât și o constrângere. Conducerea nu-și poate permite să pară slabă în fața „imperialismului yankeu” și este obligată să afișeze o poziție dură, chiar și doar pentru consumul intern. Creșterea tarifelor la importurile din SUA până la 85% este, în fond, o mișcare de imagine, menită să mențină coeziunea și să liniștească masele.

Dar autoritarismul vine și cu instrumente de putere greu de contestat: poți impune austeritate, poți schimba politicile sociale peste noapte, fără opoziție reală. Nu există dezbatere publică veritabilă, nu există critică instituționalizată – iar responsabilitatea poate fi ușor pasată. Când lucrurile merg prost, vinovatul e deja pregătit.

În eventualitatea în care produsele chinezești nu-și mai găsesc loc pe piețele internaționale, Beijingul poate rezista ani buni cu marfa în stocuri, compensând pierderile fie din rezervele valutare, fie prin inflație controlată. Sau – într-un scenariu ironic care coincide cu dorințele Washingtonului – poate alege să stimuleze cererea internă: să aprecieze yuanul, să crească salariile și veniturile populației. Poate, astfel, odată cu dezamorsarea tensiunilor tarifare, SUA vor reuși în sfârșit să pătrundă pe piața chineză cu mai mult decât soia și filme Marvel. Nu sunt însă deloc sigur că liderii comuniști de la Beijing sunt pregătiți pentru o revoluție socială și economică, mai spune sociologul.

Totuși, răspunsul reflex al Beijingului cel mai probabil ar putea fi mult mai agresiv: devalorizarea yuanului și reorientarea exporturilor către restul lumii, ceea ce ar sufoca industriile locale din statele partenere doar pentru a menține uriașa mașinărie productivă internă – sute de milioane de muncitori și un aparat de stat costisitor, mai ales în domeniul militar. Reacția predictibilă a celorlalte economii? Bariere tarifare împotriva Chinei. Atunci vom putea vorbi cu adevărat despre un conflict comercial mondial, unul pe care Beijingul îl va gestiona cu dificultate doar prin pârghii economice sau diplomatice. Alianțele alternative – Rusia, Iran, Africa de Sud, Nigeria, Indonezia – nu pot absorbi nici pe departe surplusul destinat inițial pieței americane.

Și, în cele din urmă, să nu uităm un adevăr crud: atunci când o dictatură este încolțită, războiul devine nu un pericol, ci o oportunitate strategică.