Aflat la Chișinău pentru a marca Ziua Independenței Rep. Moldova, președintele României, Nicușor Dan, a fost luat la întrebări de ziariștii de peste Prut în legătură cu scandalul iscat în preziua acestei vizite, de readucerea în atenția opiniei publice a unor acuzații cu privire la trecutul militar al generalului Lucian Pahonțu, cel care conduce SPP de mai bine de 20 de ani.
Scandalul a apărut în presa din România imediat după ce în spațiul public sunt dezbătute două întâlniri controversate pe care le-a avut prim-ministrul demis Ilie Bolojan – întâlnirea din biroul președintelui Senatului (în absența acestuia) cu președintele CCR Simina Tănăsescu și întâlnirea de la palatul Victoria de anul trecut) cu omul de afaceri Fănel Bogos. De asemenea, scandalul se suprapune și cu votul dat de Parlament pe noua Lege a integrității, prin care mai mulți aleși locali, printre care și primarul Timișoarei dominic Fritz, își vor pierde mandatele care urmate a deciziilor definitive ale instanțelor de judecată privind conflictul de interese sau incompatinilitatea.
Președintele Nicușor Dan a desființat acuzațiile Recorder la adresa șefului SPP: „Orice persoană care a reprimat la Revoluție sau Mineriadă nu are ce să caute într-o funcție înaltă în statul român. Domnul Pahonțu nu este în această situație”.
Întrebat dacă îl va demite pe Lucian Pahonțu ca urmare a dezvăluirilor Recorder, Nicușor Dan s-a limitat la a spune că acuzațiile sunt nefondate. Acesta a afirmat că a citit articolul care a stat la baza dezvăluirilor despre Pahonțu, dar nu a identificat elemente care să susțină titlul materialului: ”Am citit un titlu care m-a îngrijorat, am citit un articol și n-am găsit nimic care să justifice titlul. Asta e analiza mea în momentul acesta”, a spus el.
„Reprimarea manifestațiilor de la Revoluție și de la Mineriadă este o pată în istoria României. Este regretabil că Parchetele nu au elucidat și îmi doresc dar sunt circumspect că vor reuși să o facă, trecând așa de mult timp.
Orice persoană care a reprimat participând la vreuna dintre aceste acțiuni de reprimare, din punct de vedere moral, nu are ce să caute într-o funcție înaltă în statul român. Domnul Pahonțu nu este în această situație.”, a răspuns Nicușor Dan.
Declarația președintelui vine după investigația Recorder în care jurnaliștii susțin că Lucian Pahonțu a făcut parte din trupele de securitate înainte de 1989 și că, în calitate de comandant de pluton, s-ar fi aflat în dispozitiv în zona Intercontinental în noaptea de 21 decembrie 1989.
Recorder a publicat documente din Dosarul Revoluției, inclusiv o declarație dată de Pahonțu, în care acesta recunoaște că unitatea sa a fost trimisă în zona centrală a Capitalei în acea seară.
În declarație, Lucian Pahonțu susține însă că nu a avut contact cu manifestanții: „În toată această perioadă nici eu și nici subunitatea nu am avut contact cu manifestanții”, scrie în documentul citat de Recorder.














