CCR consideră că abuzul în serviciu poate fi incriminat şi fără prag valoric

Curtea Constituțională (CCR) a decis, miercuri, că abuzul în serviciu poate fi incriminat și fără prag valoric, lăsând însă la latitudinea judecătorului să decidă asupra gravității faptei.

Astfel, CCR a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate formulată de ICCJ privind incriminarea abuzului în serviciu fără un prag valoric.

„… chiar dacă legiuitorul nu a reglementat un anume prag valoric al pagubei sau o anumită intensitate a vătămării intereselor legitime ale persoanelor fizice/ juridice pentru reținerea infracțiunilor de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu, aspect care, în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale nu a atras neconstituționalitatea normei în cadrul controlului a posteriori de constituționalitate, acțiunea instanțelor judecătorești – concordantă cu jurisprudența Curții Constituționale – este de natură să mențină și să consolideze prezumția de constituționalitate a textului, care trebuie să îmbine într-un mod armonios aspectele de tipicitate obiectivă și subiectivă a infracțiunii.

Totodată, Curtea a reținut că folosirea sintagmei „un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege” din cuprinsul normelor de incriminare antereferite nu încalcă exigențele de calitate a legii, întrucât infracțiunile de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu vizează conduita funcționarului public/funcționarului prin raportare la un act de reglementare primară, neavând importanță dacă acesta a fost adoptat/ emis înainte sau după Constituția din 1991, atât timp cât a fost receptată în sistemul constituțional actual”, spune CCR într-un comunicat de presă.

Interceptările SRI nu pot fi folosite ca probe

CCR a anunțat printr-un comunicat de presă că a admis sesizările pe obiecțiile de neconstituționalitate și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile privind folosirea ca probe a interceptărilăr făcute pe mandate de siguranță națională și în cazul dosarelor de corupție.

Ce a decis „… a reținut că legiuitorul nu și-a îndeplinit obligația constituțională, în sensul punerii de acord a prevederilor declarate neconstituționale prin decizia nr. 55 din 4 februarie 2020, cu dispozițiile Constituției, ceea ce este contrar prevederilor art.147 din Legea fundamentală. În acest sens, Curtea a constatat că, potrivit normelor criticate, organul competent să verifice legalitatea încheierii prin care s-au autorizat activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, a mandatului emis cu această ocazie, a mijlocului de probă și a procedeului probatoriu prin care acestea au fost obținute este judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia îi revine, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așadar o instanță judecătorească ierarhic inferioară celei care a autorizat activitățile respective.

Din această perspectivă, Curtea a constatat că legiuitorul nu a reglementat un control efectiv al elementelor ce țin de legalitatea înregistrărilor – mijloc de probă în procesul penal – rezultate din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991, cu consecinţe în planul respectării accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil.

Totodată, Curtea a constat că este necesar ca legiuitorul să reglementeze, în Codul de procedură penală, o formă de control a posteriori în cazul înregistrărilor ce rezultă din activităţile specifice culegerii de informaţii, care sunt comunicate organelor de urmărire penală și care dobândesc calitatea de mijloace de probă în dosarul penal în care nu s-a dispus trimiterea în judecată, pentru ca persoana vizată de aceste activități, care nu a dobândit în acea cauză calitatea de parte, precum și inculpatul față de care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală sau clasarea să poată contesta legalitatea acestor înregistrări, precum și elementele ce țin de legalitatea mijlocului de probă. De asemenea, Curtea a constatat că legiuitorul are obligația de a reglementa și procedura aplicabilă conservării și/sau distrugerii acestor înregistrări”.