Acasă Info Local CCR: Sintagma ”în mod defectuos” trebuie înlocuită cu sintagma ”prin încălcarea legii” 

CCR: Sintagma ”în mod defectuos” trebuie înlocuită cu sintagma ”prin încălcarea legii” 

DISTRIBUIȚI

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au judecat miercuri, 15 iunie 2016, excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.246 din Codul Penal din 1969, ale art. 297 alin.(1) din Codul penal în vigoare, precum și ale art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Preşedintele interimar al CCR, Valer Dorneanu, a explicat că se înlocuieşte, în urma deciziei luată în unanimitate, doar sintagma ”în mod defectuos”, cu sintagma ”prin încălcarea legii”. Decizia se aplică doar pentru viitor. Restul sesizărilor care au fost pe masa CCR, pe alte articole, au fost respinse.CCR

”(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”, spune articolul 297 din Codul Penal.

Parlamentul are la dispoziție 45 de zile pentru a pune în aplicare hotărârea CCR.

Înaintea deciziei CCR, procurorul șef al DNA, Laura Codruta Kovesi, atrăsese atenția că dezincriminarea abuzului în serviciu ar bloca 800 de dosare – aproximativ jumătate dintre dosarele de corupție instrumentate în prezent de procurorii DNA, iar ministrul Justitiei, Raluca Prună, spunea că dezincriminarea oricărei fapte incriminate de legea penală are ca efect oprirea oricărui dosar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here