Democrația a ajuns să fie folosită de români ca pretext, justificare, pentru neajunsurile și neîmplinirile cotidiene. Din păcate, modul în care membrii Parlamentului României au înțeles să dialogheze în ultimii ani cu
cetățenii a făcut ca entuziasmul anilor 90 să se transforme, pe nesimțite, într-un comportament arogant și lipsit de respect față de cetățeni.
În încercarea de a readuce relația dintre cetățeni și aleși (în cazul de față parlamentari) într-o stare de normalitate, de respect reciproc și înțelegere corectă a rolului fiecăruia într-o societate democratică, VIITORUL ILFOVEAN pune la dispoziția candidaților ilfoveni pentru alegerile parlamentare din acest an un spațiu editorial în care să aceștia să își poată formula opiniile și să își prezinte proiectele de candidat, viitor membru al Parlamentului României.
Pentru a asigura echidistanța și spațiu egal de promovare tuturor candidaților care doresc să își facă auzite propunerile către alegători, am transmis candidaților un set de probleme asupra cărora le-a solicitat punctele de vedere sau propriile soluții la problemele ridicate.
Temele pe care le propunem sunt probleme cheie ale societății românești în acest moment.
1. Învățământul românesc, șansă sau neșansă pentru copiii noștri?
2. Agricultura – între dezastru și oportunitate strategică.
3. Sistemul de sănătate – public versus privat. Ce, cum și cât anume trebuie să rămână în sarcina statului și cât a cetățenilor.
4. Care este modalitatea prin care în cei patru ani de mandat înțelegeți să realizați dialogul civic și social și cum veți prezenta bilanțul acestei activități.
5. Până unde credeți că trebuie să meargă transparența decizională și cum anume intenționați să implicați alegătorii în viitoarele Dvs. decizii.
6. Depolitizarea – Cum? De când? Până la ce nivel?
7. Cum ar trebui să abordeze România ciclul bugetar european 2014-2020?
8. Care sunt principalele modificări care considerați că trebuie operate în Constituția României și de când ar trebui acestea aplicate?
9. Care este potențialul unic al României? Dar specificitatea sa? Dar al județului Ilfov?
10. Trebuie realizată regionalizarea României? Cum? Când?
11. Menționați cel puțin un proiect major de care doriți să vă legați numele în mandatul 2012-2016.
12. Vă rugăm să ne comunicați adresa de email la care puteți fi contactat de alegători în perioada campaniei electorale.
În măsura în care candidații doresc și au opinii conturate asupra acestor probleme care țin de activitatea parlamentară, VIITORUL ILFOVEAN publică aceste puncte de vedere. – Redacția