Consiliul Judeţean Ilfov a organizat la 15 iunie, la Domnești, conferința de presă desfășurată cu prilejul finalizării lucrărilor din cadrul proiectului ”Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea, extinderea și echiparea infrastructurii sociale la Centrul Medico-Social Domnești”. Proiectul, finanțat din fonduri europene, a avut o valoare de 3.96 milioane lei, 63.537,30 lei fiind contribuția Consiliului Județean Ilfov.
Proiectul a urmărit îmbunătățirea calității infrastructurii serviciilor sociale și ridicarea acestora la standarde europene pentru asigurarea unor servicii de calitate, garantarea accesului egal al persoanelor vulnerabile la astfel de servicii și prevenirea situațiilor generatoare de marginalizare și excluziune socială pentru persoanele cu handicap. Lucrările de reabilitare, în valoare de 2.7 milioane lei, au fost realizate la corpurile clădirilor care alcătuiesc Centrul Medico Social și au vizat intervenții la structura de rezistență, arhitectură, instalațiile electrice, sanitare și termice.
Proiectul va contribui la dezvoltarea rețelei de servicii sociale de la nivelul întregului județ, astfel încât, serviciile sociale să fie distribuite în mod egal, să fie performante și accesibile tuturor potențialilor beneficiari și să asigure incluziunea socială a tuturor categoriilor de cetățeni considerate vulnerabile.
Implementarea acestui proiect va conduce la îmbunătățirea calității vieții vârstnicilor din cadrul centrului și va avea un impact important atât la nivel local cât și regional, lucrările de reabilitare, modernizare, extindere și echipare, constituind un exemplu de bună practică, prin atenția acordată creșterii calității vieții grupurilor sociale dezavantajate, respectiv vârstnicii cu diverse handicapuri, dar și a ușurării vieții familiilor din care aceștia provin și activității personalului de specialitate angajat în centru.