Cercetătorii de la Măgurele sunt foarte aproape de a realiza o tehnologie revoluționară pentru tratamentul cancerului, refuzând, din motive de securitate, să dea amănunte. În schimb, aceștia anunță finalizarea proiectului izotopilor radioactivi care detectează și cea mai ascunsă celulă de cancer din organism, performanțele acestora fiind cu mult peste cele produse în alte țări, scrie National.ro.
Ministrul Sorina Pintea a anunțat că va încheia un acord de colaborare între Ministerul Sănătății și Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei” (IFIN-HH) Măgurele pentru efectuarea transferului de tehnologie către sistemul de sănătate și folosirea Medicinei Nucleare în tratarea tumorilor și a altor afecțiuni. Măsura este mai mult decât necesară, având în vedere finalizarea unui produs care va ajuta atât pacienții bolnavi de cancer, cât și medicii, spun reprezentanții conducerii IFIN-HH Măgurele.
”Noi avem o colaborare foarte bună cu asociațiile din domeniul medicinei nucleare și ne bucurăm să putem colabora cu Ministerul Sănătății. Aici este vorba despre cercetări care s-au desfășurat în ultimii 20-30 de ani, care s-au acumulat și acum vor trece în faza următoare, la laser. Noi producem niște izotopi radioactivi care sunt de foarte bună calitate. Avantajul pentru pacienții români este că acești izotopi au un contrast foarte bun, adică poți să vezi într-o fază timpurie dacă are pacientul un cancer sau dacă, după tratament, i-au mai rămas celule. Noi încercăm să dezvoltăm facilități care să permită ministerului, cu asociațiile și spitalele din țară să facă un centru de diagnoză. Avem rezultate care pot fi aplicate chiar acum, cum este diagnoza, care îi va ajuta enorm și pe medici, și pe pacienți. Este nevoie de o colaborare cu Ministerul Sănătății și cu autoritățile statului și un sistem care să permită medicilor și fizicienilor să se pregătească în acest domeniu, și aici putem să venim cu experiența pe care o avem. Am discutat deja despre posibilitatea creării unui centru de medicină nucleară, care să integreze marile spitale, marile universități din România. Noi nu vrem să ținem aici secrete, noi le diseminăm pentru spitale. Avem studiul de prefezabilitate gata pentru centrul de diagnoză. În momentul de față noi trimitem pacienții în Serbia, Ungaria, Turcia, vă dați seama câți bani am economisi, bani pe care i-am putea investi în cercetare”, a declarat Dragoș Șeuleanu, director executiv al High Tech Cluster, IFIN-HH Măgurele.
Cercetătorii de la Măgurele lucrează acum la una dintre cele mai revoluționare tipuri de terapii pentru cancer. ”Visul nostru este să mergem în direcția hadronoterapiei, care va însemna un pas revoluționar în tratament, fără deteriorarea țesuturilor. Dacă are cancer la creier sau are cancer la ochi, intră, bombardează, omoară doar celula de cancer, dar fără să distrugă țesutul. În domeniul biocercetării avansate există și lucruri pe care nu le putem spune, dar suntem în cercetări avansate și în alte câteva domenii. Putem să venim destul de repede cu tehnologii noi pentru tratamentul cancerului”, a precizat Șeuleanu.