Motto: “Foaie verde vârf de băţ / Dacă n-ai de lucru, fă-ți!”
Un partid parlamentar a transferat o dispută care, altminteri, trebuie să recunoaştem, are unele “preocupări” occidentale pe tărâmul nostru strămoşesc. Concret: familie tradiţională (românească) sau familie modernă (de sorginte occidentală)? Prin anii ‘970, viitorologul Alvin Toffler a publicat o carte care a făcut senzaţie – “Şocul viitorului”. Unul dintre capitole a fost alocat problemei care face obiectul articolului nostru: familia tradiţională vs familia modernă. Dar americanul trata problema în perspectiva acelor ani, când reminiscenţele trecutului imediat sau mai îndepărtat aveau o anumită preponderenţă. Adică încă existau, peste tot în lume, dar mai ales în România, familii tradiţionale. Familii bine structurate, cu o ierarhie clară şi acceptată fără reticenţe de cei care o compuneau. Aceste familii aveau în frunte bunicul, (“cine nu are bătrâni să-i cumpere”) care deţinea o autoritate absolută, deciziile sale fiind acceptate, urmate şi executate întocmai de urmaşii născuţi în familia sa. Atunci când acesta dispărea, fizic, conducerea era preluată de băiatul cu care convieţuia şi-l seconda în treburile gospodăreşti. Şi era respectat precum dispărutul…
Alvin Toffler ne spune, convingător şi documentat, că, în lumea occidentală şi în special în cea americană, totul s-a schimbat fundamental. Tinerele familii, pe binecunoscutul principiu al independenţei totale, imediat ce se creau îşi făceau “cuibul familial propriu”. Şi era / este foarte bine pentru că, în diversitatea actuală de concepţii despre viaţă (chiar există – permanent – un conflict între generaţii) – prin acest procedeu se elimină distonanţele dintre membri mai vechi sau mai noi ai familiei.
Noi ne oprim însă la una dintre problemele care agită acum tumultoasa viaţă românească. Este vorba de schimbarea Constituţiei României, în sensul de a fi acceptate şi familii formate de persoane de acelaşi sex. Se ştie că Biserica Română Ortodoxă a fost unitară, consecventă, umanitară. Nu a acceptat niciodată măsuri brutale, antiumane, inchiziţie, arderi pe rug, extorcizarea aşa-ziselor “vrăjitoare” şi alte aberaţii practicate de alte religii. A fost o consecventă apărătoare a familiei ca bază a evoluţiei speţei umnae. Şi nu a acceptat multitudinea de secte care au invadat România, provenite din sfera protestantă, desprinsă, la rândul ei, din cea catolică.
Una dintre prevederile care reflectă umanitatea bisericii române este aceea că un diacon hirotonisit într-o parohie trebuie să fie căsătorit. Ceea ce în lumea catolică este interzis. Prin această prevedere expresă s-au evitat, pe cât a fost posibil, conotaţiile sexuale ale preoţilor, îndeobşte tineri la început, răspândiţi pe tot cuprinsul ţării. Acum a apărut o problemă care pare diferită de cele discutate până acum: căsătoria între persoane de acelaşi sex. Este o problemă esenţială pentru România de azi? Nici vorbă! Şi atunci ai noştri politicieni “de modă nouă, occidentală” de ce nu se concentrează, nu se străduiesc, nu se ocupă de problemele reale ale României pe care vor, chiar, să o conducă în viitor? Noi, ca ilfoveni nu putem, nu avem dreptul strămoşesc să ocolim în numele unei false modernităţi sexuale, tradiţiile noastre multimilenare. Este evident că cei care practică şi susţin asemenea aberaţii sexuale au grave probleme de echilibru psihic. Şi atunci de ce noi, cei normali şi conştienţi privind singura cale de perpetuare a speciei umane, cuplul bărbat-femeie, acordăm o atenţie exagerată acestor oameni care, prin modul de abordare a problemei, se pun în afara speciei umane? – VASILE BOLBOJA
