Acasă Social CERT.RO: Alertă pentru turiștii care vor să meargă în Grecia

CERT.RO: Alertă pentru turiștii care vor să meargă în Grecia

DISTRIBUIȚI

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) avertizează asupra faptului că au apărut site-uri care pot colecta date personale și informații financiare de la turiștii români care completează formularul solicitat la intrarea în Grecia. Utilizați doar portalurile oficiale, recomandă experții.

Potrivit CERT-RO, cei care călătoresc sau plănuiesc să se deplaseze în Grecia trebuie să fie atenți unde își introduc datele pentru generarea formularului necesar la intrarea în țară.

„Au apărut deja site-uri care pot profita de neatenția utilizatorului pentru a-i colecta date cu caracter personal sau date financiare. Evitați accesarea surselor neoficiale și nu furnizați date pe astfel de site-uri! Mai mult, în acest caz utilizatorului i s-au cerut inclusiv date de card, deși în mod normal formularul NU specifică necesitatea oferirii acestor detalii”, explică specialiștii.

Aceștia mai spun că pentru a evita problemele, turiștii trebuie să utilizeze doar site-urile oficiale.

„Site-ul oficial, recomandat inclusiv de Ministerul Afacerilor Externe, este https://travel.gov.gr”, recomandă cei de la CERT-RO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here