Acasă Politic Certificatele de cazier judiciar vor fi eliberate și în formă electronică

Certificatele de cazier judiciar vor fi eliberate și în formă electronică

DISTRIBUIȚI

Deputații PNL, George Tuță și Sebastian Burduja, au depus o inițiativă legislativă prin care se va face un nou pas către digitalizarea administrației publice.

”Lege pentru completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar(…) 1.

După articolul 28, alineatul (3), se introduc două alineate noi, alineatele (31) și (32), care vor avea următorul cuprins:

”(31) La solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în urma mențiunii în cererea prevăzută la alin. (1) și (2), certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit și în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată și sunt asimilate înscrisurilor autentice.

(32) În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al ministrului Afacerilor Interne și al ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării sunt stabilite procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar”.

”Îmi doresc ca pe perioada mandatului de parlamentar să adoptăm legi prin care ușurăm viața de zi cu zi a cetățenilor, prin care normalizăm relația pe care o au cu statul. Am depus o nouă inițiativă legislativă alături de Sebastian Burduja pentru a simplifica obținerea certificatului de cazier judiciar, prin introducerea posibilității eliberării și în mod electronic. Sunt încrezător că legea va fi adoptată cu celeritate și, astfel, vom consolida procesul digitalizării din România”, a declarat deputatul PNL George Tuță.

”Am promis, încă de când am preluat mandatul de ministru, că voi face tot ceea ce ține de mine pentru a pune mecanismele de digitalizare în slujba oamenilor. Acest obiectiv se transferă și în calitatea de deputat, prin această inițiativă depusă împreună cu colegul meu George Tuță. Am ales cazierul judiciar pentru că, în fiecare an, până la 2,5 milioane de români sunt puși pe drumuri pentru a ridica o hârtie, deși procedura ar trebui să fie extrem de simplă. Sunt sigur că toți colegii parlamentari vor rezona la această inițiativă. Cu toții ne dorim un stat prietenos cu cetățeanul și grijuliu cu timpul lui”, a declarat deputatul Sebastian Burduja.

Inițiativa legislativă este susținută de 71 de parlamentari de la toate grupurile parlamentare.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here