La 22 octombrie a.c., polițiștii din Chiajna au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Rezervelor, din localitate a avut loc un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, iar conducătorul unui autoturism, implicat în eveniment, a plecat de la fața locului, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii s-au deplasat cu operativitate în zona producerii accidentului, l-au depistat și identificat pe respectivul conducător auto, un individ de 39 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au condus la spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legal admisă.