Camera Deputaților a adoptat, la 29 aprilie a.c., în calitate de for decizional, inițiativa legislativă a PSD care dă posibilitatea chiriașilor, indiferent că sunt firme sau persoane fizice, să-și amâne plata chiriilor pe perioada stării de urgență. S-au înregistrat 220 de voturi ”pentru”, 77 de voturi ”împotrivă” și 7 abțineri.
Practic, chiriașii cărora în luna martie le-au scăzut cu minimum 15% veniturile față de anul trecut își pot amâna plata chiriei pentru imobilele pe care le ocupă, urmând ca banii să fie plătiți proprietarilor chiar de către Fisc. Ulterior, chiriașii vor plăti statului, eșalonat, întreaga sumă pe care acesta a virat-o în numele lor proprietarilor imobilelor respective.
De asemenea, persoanele sau firmele care închiriază imobile și scad valoarea chiriei cu cel puțin 30% vor fi scutite anul acesta de la plata impozitului pe veniturile astfel obținute.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare amânarea, la cerere, de la plata chiriei pentru folosinţa imobilelor înregistrate ca sedii, puncte de lucru sau locuinţe pentru operatori economici, practicanţi ai profesiilor liberale, entităţile juridice de drept privat, a căror activitate a fost întreruptă sau restrânsă semnificativ şi persoane fizice afectate economic direct sau indirect în perioada de aplicare a stării de urgenţă.
Așadar, ”locatarii – operatori economici, practicanţi ai profesiilor liberale, entităţile juridice de drept privat – a căror activitate a fost întreruptă sau a căror venituri sau încasări au scăzut cu cel puţin 15% în luna martie 2020 faţă de media ultimului an calendaristic în perioada de aplicare a stării de urgenţă, persoanele fizice afectate economic direct sau indirect în perioada de aplicare a stării de urgenţă pot amâna la cerere, fără plata de dobânzi şi penalităţi, plata chiriei pentru folosinţa imobilelor înregistrate ca sedii, puncte de lucru sau locuinţe”.
Pentru a beneficia de amânarea la plata chiriei, locatarii respectivi trebuie să pună la dispoziţia organului fiscal teritorial competent orice fel de act justificativ care să ateste imposibilitatea plăţii chiriei în perioada specificată în actul adiţional dintre locator şi locatar. Condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru cererea de plată către operatorul fiscal teritorial competent sunt: chiria lunară specificată în actul adiţional dintre locator şi locatar este mai mică, cel mult egală cu chiria din februarie 2020, este de maximum 10.000 de lei pentru operatorii economici pentru fiecare locaţie şi maximum 2.000 de lei pentru persoane fizice pentru o singură locaţie.
Cererea poate fi depusă şi prin poştă electronică la o adresă de e-mail care va fi afişată pe pagina de internet a fiecărui organ fiscal teritorial.
Chiriașii vor fi obligaţi apoi să plătească chiriile lunare a căror plată a fost amânată prin act adiţional încheiat cu proprietarul organului fiscal teritorial competent care a plătit aceste chirii, eşalonat, în rate egale, după perioada în care plata a fost amânată, până la 31 decembrie 2020. În cazul în care locatarii nu îşi îndeplinesc această obligaţie, organul fiscal teritorial competent procedează la executarea silită a creanţelor nerecuperate.
Prin derogare, în anul 2020 nu sunt venituri impozabile veniturile din cedarea folosinţei bunurilor imobile obţinute în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere sau uzufruct. Această măsură va fi aplicată contribuabililor care reduc pe perioada anului 2020 contravaloarea folosinţei bunului imobil, stabilită în bani şi/sau în natură, potrivit contractului încheiat între părţi, cu cel puţin 30% faţă de contravaloarea folosinţei bunului imobil aferentă lunii februarie 2020.
De asemenea, prin derogare, în anul 2020 nu intră în plafonul de calcul anual contravaloarea folosinţei bunului imobil stabilită în bani şi/sau în natură, potrivit contractului încheiat între părţi, redusă cu cel puţin 30% faţă de contravaloarea folosinţei bunului imobil aferentă lunii februarie 2020.
De aceste prevederi beneficiază şi persoanele fizice care în anul 2019 au realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere şi, începând cu anul 2020, au calificat aceste venituri în categoria veniturilor din activităţi independente.
În cazul contribuabililor plătitori de impozit pe profit şi ai celor care datorează impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, veniturile din cedarea folosinţei bunurilor imobile obţinute în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere sau uzufruct sunt impozabile doar în proporţie de 80% din valoarea lor. Cei care beneficiază de aceste prevederi sunt aceia care reduc pe perioada anului 2020 contravaloarea folosinţei bunului imobil, stabilită în bani şi/sau în natură, potrivit contractului încheiat între părţi, cu cel puţin 20% faţă de contravaloarea folosinţei bunului imobil aferentă lunii februarie 2020.
Facilităţile se aplică în mod corespunzător pentru toată perioada stării de urgenţă, precum şi pentru luna următoare celei în care a încetat starea de urgenţă.
În termen de 15 de zile de la data publicării acestei legi în Monitorul Oficial ministerele de resort vor elabora proceduri de punere în aplicare, au mai stabilit deputaţii din comisie.
Legea a fost adoptată de Senat, iar Camera Deputaților este forul decizional.