Acasă Info Local Cine a lansat atacul hibrid la adresa României?

Cine a lansat atacul hibrid la adresa României?

preluare Facebook - Iulian Chifu

DISTRIBUIȚI
România și democrația sub atac!
Cine a lansat atacul hibrid la adresa României, cu Călin Georgescu pe post de păpușă, a mizat și pe răzunare și pe luptele dintre și mai ales din interiorul partidelor de după alegeri, pe decapitări și pe dezintegrarea vieții politice din România în săptămâna dinainte de vot. Așa se distruge România. Democrația. Libertatea. Cunoscându-ne, accesându-ne personal în credințe, emoții și opțiuni, pentru ca apoi să canalizeze dintre noi spre un nimeni și să demonstreze, în final, că sistemul democratic nu e bun. Că votul e inutil. Că nu contează. Că nu contăm noi, cu toții.
Cine are interes să atace democrația? Să distrugă sistemele politice democratice din partea asta de lume, din flancul estic? cine testează la Chișinău, acum aici, perspectiva distrugerii democrației și sistemului liberal la nivel global?
Cu tot respectul, cu un Marcel Ciolacu slab sau o Elena Lasconi nepregătită, călare pe un partid civic contestatar, cu PNL și PSD cuprinse de febra nopților cuțitelor lungi, cine va apăra democrația? Cine va apăra România?
Asta nu scuză deloc slăbiciunile complete de care au profitat planificatorii acestei operațiuni hibride împotriva României. Nu scuză lăcomii, furtișaguri, abuzuri de putere, prezențe nepotrivite, neadecvate în prim-planul politicii românești. Și nici politici neavenite, aplicate fără discernământ.
E timpul coagulării tuturor resorturilor, politice și instituționale. a rezistenței în fața atacului, nu a distrugerii și dezintegrării în incendiul anarhiei finale a tot – partide, personalități, mass media, case de sondare, instituții de securitate. Cine nu vede în Georgescu și „Poporul” său fondul problemei, drumul spre distrugerea și absența partidelor, nu vede autoritarismul ce ni se pregătește. Nu de către Călin Georgescu. Ci de către cei care-l împing în față, inventând voturi și votanți. Pe liste suplimentare sau nu.

1 COMENTARIU

  1. […] România și democrația sub atac! Cine a lansat atacul hibrid la adresa României, cu Călin Georgescu pe post de păpușă, a mizat și pe răzunare și pe luptele dintre și mai ales din interiorul partidelor de după alegeri, pe decapitări și pe dezintegrarea vieții politice din România în săptămâna dinainte de vot. Așa se distruge […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here