EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU
Nefericitul accident, soldat cu moartea unui poliţist, a schimbat multe pe tabla de şah din politica românească. Evident, cel mai mult are de suferit Gabriel Oprea şi partidul său. Dar cine este în câştig? Aparent, cel care rade, cântă şi dansează este, nimeni altul decât, premierul Victor Ponta. Căruia parcă i s-au întors o parte dintre saci în căruţă. Poate că şi opoziţia dispune acum de o muniţie suplimentară. Pe care poate va şti să o utilizeze aşa cum trebuie. Şi pentru Klaus Iohannis, nefericita întâmplare a fost un bun motiv pentru o nouă ieşire la scenă deschisă. Dar marele câştigător este, după opinia mea, cel care tace. Cel care tace şi face. Iar acesta este Liviu Dragnea.
Până de curând, Gabriel Oprea juca pe degete, atât puterea, cât şi opoziţia. Era curtat asiduu din ambele tabere. PSD-iştii îi satisfăceau toate solicitările pentru a nu-l pierde şi pentru a nu rata, odată cu plecarea UNPR, şansa de a rămâne la guvernare până la alegeri. PNL, la rândul său, îl curta, în special prin domnul Vasile Blaga, pe acelaşi Gabriel Oprea, tot pentru obiectivul Palatul Victoria. Presa era şi ea cuminţită de preşedintele UNPR. Iar opinia publică asista mută la spectacolul jalnic al nesfârşitelor tocmeli vizând schimbarea majorităţii. Şi, dintr-o dată, totul s-a schimbat.
Totul s-a schimbat chiar din momentul în care am lansat sintagma “fostul-viitor prim-ministru”, referindu-mă la Gabriel Oprea. General cu patru stele, făcut, practic, peste noapte, de doi dintre preşedinţii României, Ion Iliescu şi Traian Băsescu, ajuns ministru al Internelor şi Administraţiei Publice şi viceprim-ministru, se pune întrebarea, cât se poate de logică: ce-şi mai poate dori acest om? Pentru că dorinţele celorlalţi erau cât se poate de limpezi. Păi, Gabriel Oprea nu mai putea să viseze decât la funcţia de premier. Dacă dorea să rămână alături de PSD, acest obiectiv nu putea fi atins decât prin debarcarea lui Victor Ponta. Ceea ce presupunea lepădarea de acesta. Dificilă operaţie pentru un domn care ne-a obişnuit cu declaraţii zilnice, în sensul că se ţine de cuvânt şi nu a trădat niciodată pe nimeni. Dar şi în parteneriat cu PNL, de ce, în definitiv, ar fi intrat Gabriel Oprea, dacă nu pentru funcţia de prim-ministru? Ce altceva i-ar fi putut oferi liberalii? Absolut nimic. Doar riscul ca participând la alegeri pe liste separate, UNPR să nu mai între în Parlament. O funcţie de prim-ministru, însă, putea garanta contrariul, este drept, la limită. Aşa că, domnul Gabriel Oprea a făcut ceea ce era mai înţelept. A aşteptat. A aşteptat ca alţii să-i dea brânci lui Victor Ponta. Dar moţiunea de cenzură introdusă de liberali nu i-a mai permis să-şi facă jocul. L-a pus în situaţia de a alege. Şi a ales. Să rămână cu PSD. Din acel moment, jocul schimbării premierului avea să vizeze alte persoane.
Apoi, accidentul, atât de mediatizat, a schimbat total lucrurile. Presa, prea mult ţinută cu botniţă, s-a dezlănţuit. Opinia publică a ieşit din amorţeală. Reţelele sociale au început, din nou, să se încingă. Liberalii, fireşte, au tunat şi au fulgerat. Preşedintele Iohannis l-a acuzat pentru lipsă de comunicare. Iar aliaţii săi au începu să-şi frece mâinile mulţumiţi. Victor Ponta, cât se poate de vizibil. Oare nu îl jucase prea mult Oprea pe degete, cochetând cu liberalii?
Şi adevărul este că, lovit de acest accident şi de circumstanţele în care el s-a produs, cu o presă care i s-a urcat în cap şi face dezvăluiri după dezvăluiri legate de viaţa sa intimă, dar şi de cea “profesională”, marcată de faimoasele doctorate, Gabriel Oprea, în loc să-i aibă la mână, cum s-a obişnuit, pe PSD-işti, stă, astăzi, la milă lor. Cu asemenea bube în cap, care încă se vor mai înmulţi şi încă vor mai creşte, Gabriel Oprea nu mai este în situaţia să pună niciun fel de condiţii. Cu atât mai mult cu cât şi puntea cu liberalii s-a rupt. Iar uşa de la Cotroceni i-a fost trântită în nas.
Dar marele câştigător este Liviu Dragnea. Cel care tace şi face. Cel care, cât ai zice peşte, a aruncat la recuzită toate fotografiile cu Victor Ponta, postându-şi propria imagine în cel mai vizitat spaţiu din PSD. Acum, Liviu Dragnea îi are gata fezandaţi pe cei doi grei din Guvernul României. Premierul, bătut de DNA şi de dosare penale, lipsit, pe zi ce trece, de absolut toate pârghiile prin care manevra PSD-ul, şi Gabriel Oprea, vicepremierul, aflat şi el pe un tobogan la capătul căruia nu se ştie dacă, nu cumva, a fost plasat un tomberon.
Acum a sosit, cu adevărat, momentul ca, în aplauzele generale, Liviu Dragnea să opereze schimbări. Şi, atenţie! O schimbare de Guvern nu se face la televizor. Nu se discută oficial în public. Ci este operată instantaneu. – foto: emazeicescu.ro