Antropologul Radu Umbres, profesor în cadru lSNSPA, susține într-o postare pe pagina sa de facebook că una din cauzele eșecului campaniei de vaccinare în România o constituie discursul libertarian al statului minimal practicat în ultimele decenii de politicienii români
”Cine seamănă neîncredere culege antivaccinare. Principala cauză a scepticismului/refuzului de a te vaccina este încrederea în autorități/oameni de știință. Hai să ne uităm la unul dintre cei mai importanți factori: ideologia anticorupție și ideologia statului minimal. De la Convenția Democrată la Băsescu la USRPLUS, mesajul politic dominant pentru o anumită parte a societății a fost că statul e bolnav, condus de excomuniști, plin de corupți, ineficient, parazitat. Soluția e punctul 8 de la Timișoara, la țepe în Piața Victoriei, interzicerea penalilor în funcții publice, și alte forme de demagogie – care au adus însă un capital politic bun pentru câștigarea de alegeri. Nu spun ca nu există un grad de adevăr în aceste reprezentări. Însă în unele condiții un adevăr incomplet este mai rău decât o minciună.
Unul dintre efectele discursului anti-stat / reformare din rădăcini a statului este disoluția încrederii în orice are eticheta de ”autoritate”. Doctori? Șpăgari. Administrație? Incompetenți și șpăgari. Oameni de știință? Incompetenți, șpăgari și ideologizați. (personal rant – ești la SNSPA? Aaaa, știm noi, Ștefan Gheorghiu, lăsați – ce contează studiile la două dintre cele mai bune universități din lume, știm noi mai bine cine ești).
E miști să câștigi alegeri cu discursul ăsta, și nici nu e foarte greu, apelezi la emoții primordiale, reprezentări culturale bine înrădăcinate etc. E mai nasol când vine pandemia peste tine și, ce să vezi, nu te mai ajută nici discursul, nici corporațiile, nici piața liberă, nici greaua moștenire – pe care singur ți-ai facut-o grea prin demantelarea încrederii în stat. După ce ai cerut poporului să nu mai aibă deloc încredere în autorități, cum poți să îi ceri să aibă încredere în tine când tu ești autoritatea?
Nu propun soluții, dar măcar un lucru e clar. Critica sistemului de stat este justă, dar trebuie făcută cu justă măsură. Nu toți cei care lucrează la stat sunt incompetenți, șpăgari, inutili. Unele organizații publice sunt mai bune decât altele iar unele sunt mai eficiente și mai capabile decât orice găsim în sistemul privat. Există cazuri de succes, există exemple pozitive, acestea ar trebui scoase în evidență tocmai pentru a arăta că se poate, că există mecanisme pentru a face statul mai funcțional. Alternativa care a avut succes până acum este un nihilism distructiv care sabotează orice încercare de a reforma statul. Ca orice ideologie totalitară care nu permite nuanțe, excepții, complexitate”.
