Acasă Editorial CINE SUNT EI ȘI CINE SUNTEM NOI?!

CINE SUNT EI ȘI CINE SUNTEM NOI?!

DISTRIBUIȚI

mana_care_scrieMarina Ene, consultant politic

M-am trezit cu gândul de a scrie despre ceea ce simt și mă revoltă până la isterie în legătură cu țara asta și cu oamenii din ea. În viața mea nu am gândit despre România în termeni de separare sau de negare atunci când a venit vorba de a merge printre străini, în vacanțe, cu treburi sau pur si simplu în tranzit prin alte țări ale lumii. Niciodată nu am simțit că vreau să plec din țara asta, așa cum au făcut-o și o vor mai face mii, milioane de români de-a lungul timpului, pentru că țara asta nu are și nu va avea niciodată ce să îmi ofere ca unui om normal, ca unui cetățean al ei.

Am trăit șocul și umilința de a auzi români care merg în afara țării spunând „băi, să nu vă pună dracu să scoateți o vorbă în românește că ne facem de baftă!” și i-am văzut uitându-se speriați în jur, în aeroport, pe stradă, la restaurant etc, doar pentru că, oriunde te uiți în orice colț al lumii, dai peste români care au dus buhul că suntem un neam de ciorditori, violatori, curve, salahori la negru, combinatori, pești și te mai miri ce dracului de alt rebut marginal social al lumii.

Am mers în alte țări și printre alte neamuri și m-am simțit mândră să știu că sunt româncă și să spun că asta sunt, întâlnind acolo români care trăiesc de o viață și care au făcut din viața lor de acolo un motiv de mândrie și cetățean perfect integrat în civilizația acelui oraș sau țară. Și am stat mereu să mă gândesc de ce românilor le este rușine că sunt români? De ce neamul ăsta de oameni din care și eu fac parte trăiește de când se știe cu acest stigmat al rușinii, inadaptării, antisocialului, sărăciei, inferiorității și neputinței de a fi ok cu tine și cu țara din care vii?

Și cred că am ajuns la un răspuns, azi, în acest an și această clipă a vieții mele. Trăiesc în România de o viață. Iar sursa întregii „boli” de care suferim noi, românii, se află chiar în mintea și în ADN-ul nostru național. Boala asta a noastră este ca un soi de mutație ereditară sau genetică pe care o pasăm cu inconștiență și maleficitate de la o generație la alta de când ne știm. Iar ea se numeste simplu „a fi român”. Boala de a fi român există în noi dinainte de acum și dinainte de Ceaușescu sau oricare alt regim politic care ne-a mai tasat existențele, mintea și identitatea de oameni, neam și țară. Timp de aproape 60 de ani, oamenii din țara asta au fost români sub dictatura lui Ceaușescu. Timp de 60 de ani, românii și-au trăit viețile distruse de război și comunism, conservând cu aviditate și parcimonie dreptul de a fi disident în propria-ți viață și casă, în țară și în lume. Timp de 60 de ani, neamul ăsta de oameni a stat și a răbdat cu o seninatate imbecil-îndurerată de bou băgat cu gâtul în jug întunericul, foamea, cozile, frigul, căldura, urâtul, manifestațiile abominabile pentru „preaiubitul conducător” și familia lui, tovarășii de partid, uniformele și pușcăriile, lupta de guerillă pentru 1 kg de banane, o pereche de pantofi Guban, un parfum, o ciungă și cutiuțele de Tic-Tac și sprayul Rexona… Generații întregi de oameni au trăit ca o hoardă de sclavi, privind pe după uluci la lumea civilizată, ascultând la galenă Europa Liberă, anagramându-și ura și gândurile criminale la adresa regimului, de frică să nu afle securitatea ce ai în minte, în casă și în suflet. Și după toată această viață de bipolaritate maniaco-depresivă, același neam s-a trezit într-o zi de iarnă că este deportat forțat într-o altă țară, într-o altă lume, căreia i se spune democrație și care ar fi trebuit să îl elibereze și să îl vindece de boala de a fi român.

De 25 de ani, românii au trecut într-o altă etapă a bolii. Acum, suntem români democrați și liberi. Și asta pentru că o mână dintre cei mai feroci și abili fii ai bătrânului tartore comunist Nicolae Ceaușescu, perfecți adaptați și aclimatizați cu penitenciarul-spital numit România, au pus mâna pe putere, și-au omorât maestrul și au decis că ei sunt mântuitorii neamului și singurii care au leacul bolii românilor.

Și, așa cum l-au crezut pe Ceaușescu și l-au iubit, urât și urmat timp de 60 de ani, românii i-au urmat și pe urmașii acestuia.

Așa cum le este firea și boala, românii s-au lăsat târâți într-o „revoluție” de care habar nu au avut și nu au, așa cum nici măcar în termeni nu știu ce presupune asta, s-au lăsat împușcați, martirizați, tranșați și îngropați în cimitire de eroi ai revoluției și ai neamului, au făcut front viu în jurul salvatorilor lor providențiali, i-au aclamat și ovaționat, le-au dat pe mâna priopriile vieți și destine, țara, banii țării, viitorul lor și al copiilor lor, cu o inconștiență candidă, demnă de balamuc și de cel mai feroce și terifiant coșmar. A murit Ceaușescu! Trăiască Iliescu și oamenii lui care au salvat România de la întuneric, imbecilizare și izolare de lumea civilizată! Trăiască noua Românie a fiiilor și urmașilor comunismului! Asta trăim de 25 de ani noi, românii, care am fost târâți de marea aluviune națională a schimbării democratice, urcați pe tzunamiul istoriei scrise de către o mână de „băieți deștepți” și „jucători” și făcuți țăndări de pământul unei realități care este a lor și nu a noastră.

Anul 2014. An electoral. Al patrulea președinte al românilor și României se pregătește să intre în scenă.

Iar noi, românii, continuăm să fim asemenea prințesei adormite care visează la democrație, libertate, prosperitate, fraternitate și egalitate, o imbecilă, care a fost blestemată de cumplita vrăjitoare a istoriei- POLITICA – să stea și să aștepte sute de ani să vină prințul pe cal alb sau în limuzină și să îi dea sărutul iubirii și al eliberării de somnul unei rațiuni de sclav, care niciodată nu a făcut nimic altceva decât să doarmă și să viseze, așteptând să se întâmple minuni cu ea și cu țara ei. Între timp, vrăjitorii și ucenicii lor au pus gheara pe țară și pe putere și se distrează de minune. Există o țară numită România și un neam de oameni care trăiesc pe pământurile ei dintotdeauna. Există o țară a lor, a celor care și-au așezat dosul și mâna pe ea și s-au făcut stăpâni, zei, împărțitori de legi și clemență și se numesc clasa politica și voința ei. Există o țară a noastră a celor care, treziți fiind din somnul de sute de ani al narcolepsiei românești, suntem din ce în ce mai îngroziți de acest coșmar interminabil pe care îl trăim și pe care ceilalți dintre noi, cei adormiți, îl consideră un vis frumos, un film în care se cred actori și cred că rolul lor este atât de important, încât au uitat să își trăiască adevărata viață.

Cine sunt ei și cine suntem noi?! Cine sunt și ce le dă dreptul să fure o țară și tot ce are ea, oferind în schimb timp de zeci de ani minciună, iluzie, boală, circ și ziduri din ce în ce mai înalte în jurul fiecărei vieți și destin al fiecărui individ care nu se poate sustrage mirajului și fascinației demonice pe care o împrăștie în noi și în viețile noastre?!

M-am trezit că vreau să scriu despre toate astea și despre multe altele, care au ajuns să mă facă să mă întreb dacă eu sunt cea schizoidă și complet depășită de vremuri, oameni și țara asta și ceea ce se întâmplă în ea sau cineva își bate joc de mintea noastră a tuturor în modul cel mai drăcesc și criminal cu putință. Și mă întreb, acum, cu toată luciditatea și maturitatea tristă și calmă de care sunt capabilă, oare, ei sunt de vină sau de vină este boala acestui neam de oameni, acea boală numită…„a fi român”…?!  Ar fi inutil și prostesc să mai spun că este timpul să vă treziți cu toții, că este trecut demult momentul în care ar fi trebuit să vă puneți aceste întrebări legate de starea în care ne aflăm cu toții, de paradoxurile și abominațiile care au loc chiar sub ochii noștri. Este inutil să vă mai spun că ar trebui să vă fi întrebat cu toții demult ce le dă dreptul acestor indivizi care și-au pus o etichetă, s-au așezat comod și definitiv în cele mai înalte poziții din statul român, instituții și privilegii și care dispun de viețile noastre, așa cum un stăpân dispune de sclavii de pe plantația lui, în mod asbolut, discreționar să facă ceea ce fac, să stea unde și cum stau, să ne fure cu nerușinare clipă de clipă de 25 de ani viața, munca, voința, luciditatea, verticalitatea, bunul-simț, făcând din noi toți o adunătură de păpuși imbecile și sinistre.

Și dacă tot avem pretenția că am devenit democrați și liberi, și dacă poporul acesta reprezintă voința și hotărăște cine și cum trebuie să îl conducă prin lume și prin viață, de ce nu reușim de atâta amar de vreme să ne ridicăm și să ne scuturăm de această adunătură de căpușe și lipitori, care au ajuns între timp balauri ce ne terorizează și ne împut existența?!

Ce frică și ce boală generată de ea ne face să fim o națiune lașă, naivă, mult prea comodă și stupidă în comoditatea ei, astfel încât să nu fim capabili ca, după experimentul „Ceaușescu”, să recunoaștem că, de 25 de ani, nu am făcut nimic altceva decât să acceptăm ca unii să îi înlocuiască pe ceilalți, cu aceleași cortegiu de manifestări evidente ale răului și dictaturii?!

Vă întreb, așa, într-o doară și în prostia mea de om care mai speră la o minune, nu una adusă de americani sau de orice alt străin de țara asta și treburile ei, ci de însăși oamenii din țara asta și de miraculoasa vindecare de boala de a fi român, cât timp credeți că mai trebuie să treacă ca să vă dați seama că ați fost mințiți, furați, sărăciți, îmbolnăviți și uciși pentru ca o altă gașcă de urmași criminali ai stăpânilor actuali să vă însceneze o nouă „revoluție” pentru a vă transforma într-o altă țară și a vă elibera de voi înșivă și de autovrăjirea în care trăiți și veți trăi de acum înainte?!

 Un alt președinte pentru România.  Pe bune?! Cine e acela și de unde vine el?! Iar eu și cei ca mine ar trebui să continuăm să strângem din dinți și să ne complacem în această pardoie de 3 lei încă 5 ani, 10, 20, 25…doar pentru că cealaltă partea a românilor, cei adormiți întru Domnul, au fost convinși să creadă, după 25 de ani de iluzie de bâlci, că ei sunt singurii care pot, știu și trebuie să facă politică, reguli, averi și istorie în țara asta…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 × 2 =