Premierul Florin Cîţu a anunţat că ordonanţa privind rectificarea bugetară ar putea fi adoptată în perioada 16 – 20 august. ”Am semnat calendarul pentru elaborarea proiectului rectificării bugetului de stat. În acest moment estimăm adoptarea ordonanţei cu privire la rectificarea bugetului de stat în perioada de 16 -20 august”, a scris Cîţu pe Facebook.
De asemenea, premierul a declarat că rectificarea bugetară va fi prezentată în coaliţie, subliniind, însă, că decizia privind modul de alocare a fondurilor aparţine Guvernului.
”Vom prezenta, bineînţeles, în coaliţie, aşa cum am prezentat şi bugetul, anul trecut, în coaliţie – este normal – sau alocarea bugetului pe anul acesta. Dar decizia şi modul în care se alocă banii se va face la guvern şi nu se face pe criterii politice. Aceştia sunt banii românilor din taxe şi ei vor fi alocaţi întotdeauna pe principiul transparenţei şi eficienţei. Aceşti bani se vor duce acolo unde vor avea cel mai mare randament în economie”, a afirmat Florin Cîţu.